DIE/MAY: 13 ani de creație muzicală și transformare
3. Privind în urmă la agresivitatea metalcore din „TRAPNEST”, cum vedeți transformarea acelei intensități în forța mult mai controlată și simfonică a pieselor dumneavoastră din 2026?
riotcolor: Nu cred că am pierdut energia pe care o aveam atunci; am învățat, mai degrabă, să o dozăm. Ideologia noastră a rămas aceeași, însă tot ceea ce am trăit între timp ne-a schimbat inevitabil felul în care lucrăm. Astăzi putem obține aceeași tensiune prin mai multă precizie, prin contraste mai bine calculate și printr-un control mai atent al tuturor componentelor unei piese. Agresivitatea nu a dispărut, ci a căpătat o altă formă.
4. În ce măsură includerea instrumentației clasice în „Withering White World” a influențat felul în care ați folosit ulterior orchestrația?
TSUOMASU: Încă de la început ne-a oferit posibilitatea de a experimenta cu tot felul de texturi instrumentale,fără să ne limităm la un singur stil sonor. Ne-a interesat să vedem ce poate apărea atunci când elemente diferite sunt puse împreună și cum se poate schimba caracterul unei piese prin astfel de combinații. Pentru noi, orchestrația a fost mai degrabă una dintre posibilitățile pe care le-am explorat constant, nu o idee apărută brusc într-un anumit moment.
riotcolor: Prezența piesei „Withering White World” a fost rezultatul unei inspirații de moment, nu un punct decisiv în adevăratul sens al cuvântului. Muzica noastră s-a sprijinit încă de la început pe o structură orchestrală bogată.
TSUOMASU: A fost o schimbare extrem de binevenită să putem lucra la piese noi imediat după finalizarea albumului.
Crearea unui material de asemenea anvergură necesită mult timp, iar între timp apar idei noi pe care trebuie să le păstrăm în așteptare până la încheierea proiectului anterior.
riotcolor: Lansarea piesei „DEPRIVED LIBERTY” a fost primul nostru pas creativ după album, o piesă născută într-o perioadă în care locuiam temporar într-un alt spațiu. Întregul bloc trecea printr-un amplu proces de renovare, iar acel mediu neobișnuit a oferit un cadru complet diferit pentru înregistrări.
8. Pauza de patru ani de dinainte de „KILLING ME” a fost importantă; care a fost cea mai mare descoperire creativă din acea perioadă care v-a ajutat să vă depășiți limitele anterioare?
TSUOMASU: Deși perioada aceea de izolare ne-a pus la dispoziție mult timp liber, am simțit o stagnare creativă copleșitoare,fiind lipsiți de orice impuls sau motivație artistică. Privind în retrospectivă, acea stare de blocaj profund, urmată de trecerea cursivă către universul tematic din „KILLING ME”, a reflectat cu exactitate starea de confuzie și instabilitate prin care a trecut întreaga lume în acele momente.
riotcolor: Ai fi crezut că perioada COVID era ideală pentru productivitate. Pentru noi a fost exact pe dos. Prima versiune a piesei a fost făcută în timpul pandemiei, dar n-a fost niciodată terminată. Când lumea a ieșit din pandemie, am devenit mai concentrați.
9. Maxi-singlul din 2025 „自我 幻想 孤独 意识 虚无 苦痛 限界” explorează teme existențiale profunde; cum ați folosit un interludiu precum „euphorie creux” pentru a asigura o tranziție fluidă între piese?
TSUOMASU: Scurta pauză dintre diferitele tipuri de piese a avut rolul de a crea un flux cursiv pentru întregul maxi-single și pentru tema acestuia.
riotcolor: Ne place mereu să ne jucăm cu temele și să avem lansări care spun o poveste și care se pot lega între ele. Interludiul a fost inclus ca element narativ și pentru a asigura o continuitate firească a discului.
10. TSUOMASU, ați menționat că HAKUEI (Penicillin) și Ruki (the GazettE) vă inspiră prin viziunea lor artistică; cum v-a influențat stilul lor propriile dumneavoastră decizii creative?TSUOMASU: Faptul că acești artiști nu se limitează doar la rolul strict de vocaliști, ci controlează direct compoziția, direcția vizuală și universul creativ este extrem de stimulant. Pe mine m-a interesat mereu ca întregul concept să funcționeze ca un tot unitar, dincolo de simpla interpretare muzicală.
11.Riotcolor, v-ați exprimat admirația pentru producțiile lui Joonas Angeria; cum v-ați folosit de viziunea unor producători precum el sau alții pentru a modela mixajul și a obține claritatea dorită în piesele dumneavoastră metal?
riotcolor: El reprezintă doar unul dintre profesioniștii pe care îi admir; producători precum Nolly sau Dan Lancaster mi-au modelat stilul de mixaj și producție.
Pe de altă parte, noi am integrat refrene cu influențe pop în piese de la început, așa că combinarea elementelor pop a făcut mereu parte din procesul nostru.
12. Ritsu, care sunt artiștii care vă inspiră cel mai mult și cum se simte acest lucru în cadrul proiectului dumneavoastră, DIE/MAY?
RITSU: Am fost mereu atras de modul în care artiștii japonezi abordează liniile de bas în piesele lor. Există o intenție clară în felul în care basul poate da atmosferă și mișcare unei piese, în loc să susțină doar chitarile. Pentru mine, Reita de la the GazettE a avut cel mai mare impact. Stilul lui de a cânta m-a influențat enorm.
Cred că asta se simte în DIE/MAY prin felul în care văd basul ca pe o parte esențială din identitatea și structura piesei.
13.Când concepeți direcția vizuală a unei lansări, în ce moment începe imaginea să influențeze mixul final al muzicii?
TSUOMASU: Totul începe să se contureze în mintea mea încă de când compun piesa și îi aud sunetul. Dar uneori, dacă am scris versurile și tema înainte de a compune, am deja o imagine clară despre cum ar trebui să arate vizualul.
TSUOMASU: Cu certitudine ambele variante. Face parte din aceeași temă. E ca și cum, privind un tablou, ați pătrunde direct în mintea pictorului.
TSUOMASU: Ne dorim ca elementele noastre vizuale să ofere o reflectare mult mai profundă a temei principale, completând starea pe care o aduce muzica.
riotcolor: Opțiunile vizuale sunt tratate ca un proces natural a fiecărei lansări în parte, reprezentând un tot unitar în care fiecare detaliu estetic se împletește firesc cu atmosfera și cu mesajul piesei.
16.Coerența estetică din discografia dumneavoastră e rezultatul unui plan clar sau vine în mod natural din viziunea pe care ați împărtășit-o din 2013?
TSUOMASU: În spatele fiecărui pas stă o structură gândită cu atenție, dar totul se așază într-un mod cât se poate de firesc și cursiv, reflectând fidel parcursul nostru artistic.
riotcolor: Împărtășim o viziune comună foarte puternică, bazată pe o înțelegere profundă și asumată a ceea ce ne dorim să realizăm în fiecare moment.
17.Cum ați gestionat trecerea de la spiritul independent al primelor dumneavoastră single-uri la standardele tehnice ale unei producții metal simfonice din 2026?
riotcolor: Privim această evoluție ca pe o tranziție firească între două etape distincte din parcursul nostru. Pentru noi, etapa pe care o trăim acum a început odataă cu lansarea albumului „ODIUM”, în timp ce tot materialul creat anterior aparține unui stadiu diferit al proiectului, conturat într-un cu totul alt context.
18. La Emergenza Fes ați avut un look foarte distinct, cu perle și un contrast puternic; cum ați ales elementele care definesc această nouă etapă pentru trupă?
riotcolor: Totul începe prin punerea cap la cap a ideilor și prin discuții cu trupa. Odată ce stabilim stilul și estetica pe care vrem să o urmăm, fiecare membru își adaptează ținuta, coafura și imaginea conform propriei viziuni.
19. Cum v-a influențat starea generală și mesajul piesei „永遠ノ雨ニ咲く痛み” alegerile legate de spațialitate, texturi și frecvențe în cadrul sesiunilor de studio?
TSUOMASU: Deoarece titlul piesei abordează ideea unei dureri fără sfârșit și a unei melancolii profunde, am dorit ca producția să transmită o stare de vid, de spațiu rece și de atmosferă apăsătoare, apelând la texturi vaste și la o densitate instrumentală masivă.
20. Privind în urmă la parcursul dumneavoastră de la „LOVESESSED” încoace, care este acea lecție esențială pe care ați aplicat-o constant în tot ceea ce ați produs în studio?
riotcolor: De-a lungul anilor, am învățat că simplitatea aduce cel mai mare impact. Principiul de bază care ne-a ghidat constant este că mai puțin înseamnă adesea mai mult, renunțarea la elementele inutile ajutând piesele să sune mult mai puternic și mai clar.
riotcolor: Fă ceea ce iubești și iubește ceea ce faci.
22. Privind în urmă la începuturile dumneavoastră și la perioada lansării piesei „LOVESESSED”, ce sfat v-ați oferi dumneavoastră înșivă referitor la întregul parcurs artistic?
TSUOMASU: Să nu renunțați sub nicio formă la ceea ce vă motivează.
riotcolor: Să vă ascultați mereu intuiția și să compuneți exclusiv ceea ce simțiți cu adevărat.

