Estetica Traumei: O incursiune în psihologia și simbolismul Malice Mizer
a apărut ca răspuns la întrebarea "Ce este ființa umană?",răspuns ce se regăsește în interviul lor cu una dintre revistele anilor '90,SHOXX. În esență,"natura umană nu este altceva decât o existență plină de răutate și suferință",concept care tratează diverse teme psihologice încărcate de simbolism.
Pornind de la Epoca Victoriană (1850-1890),Epoca Barocă(1600-1750),Rococo(1730-1770),
Renascentistă(1350-1600),Romantismului Timpuriu(1800)șiEvulMediu(11001400),explorăm cadre cu estetică anacronică și teatrală, unde labirintele delimitate de arbori tunși specifice grădinilor franceze sau englez,catedralele ,ruinile gotice cu oglinzi masive bogat ornate,pianele așezate nefiresc în mijlocul pădurii/grădinii sau spațiile desprinse din vis/subconștient,devin extensie a propriei psihologii.
Discografia trupei Malice Mizer este o dramă cu trei părți,fiecare dintre ele structurată sub forma unor acte distincte.
Planul scenografic în care se desfășoară acțiunea dramei și indusă de versurile pieselor este o sala de bal abandonată,rece și prăfuită,iar noțiunea timpului nu există.
Ca singur martor avem o păpușă de porțelan ce își rememorează soarta tragică în cioburile unei oglinzi sparte,petale uscate de trandafir fiind purtate de vântul ce pătrunde prin ferestrele înalte și boltite,lumina încercând să mai domolească tristețea așternută peste sala de bal.
Partea întâi (Tetsu Era,1992-1994) aduce cu sine melancolia și introspecția de la sfârșitul secolului al XIX-lea cu elemente de rock gotic,minimalist și întunecat de tip darkwave,cu acorduri de pian în stilul lui Erik Satie.
Albumul "Memoire (1994)" alături de "Speed of Desperate de pe albumul colectiv "Brain Trash (1993)", descrie un personaj suferind de psihoză,instabilitate emoțională,care neagă prezentul,aflat încă în perioada de doliu,nu acceptă negocierea,considerându-i nebuni pe cei din jur pentru că nu rezonează cu realitatea sa.
Sub influența durerii,a traumei cauzate de pierdere,consideră că persoana iubită e doar adormită.
O vizualizează ca un spirit ieșind din poza datorită halucinațiilor vizuale și auditive, care îl invită să meargă cu ea spre "cerul albastru". Îi cere iubitei să îi grăbească sfârșitul,dar nu primește nici un răspuns.
Dându-și seama că pactul cu forțele întunericului nu îl va ajuta și nemaisuportând dorul mistuitor,își curma viața pentru a-și urma iubita,asemeni poveștii tragice de dragoste dintre Julieta și Romeo.
Partea a doua (GACKT Era,1995-1998) introduce opulența,solemnitatea și grandoarea sfârșitului secolului al aVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea,respectiv Epoca Barocului și Rococoului,și schimbând ușor atmosfera prin tendințele spre rock progresiv,motive ale muzicii clasice și electronice mult mai accentuate.
"Voyage Sans Retour", " Merveilles", "Ma Cherie" și "Uruwashiki Kamen no Shotaijou",alături de celelalte singleluri lansate,spun povestea unui vampir mistuit de dorul iubitei,ce își trăiește existența/eternitatea în castelul său întunecat,iubirea lui începând pe ringul de dans al unui bal .Indiferent de privirile curioase ale societății,care se vroia a fi o înaltă societate,una care te invita să te bucuri de frumusețile/arta pe care le putea oferi,protagonistul și-a exprimat iubirea sfidând orice norme sociale,trăind dub "vălul" propriei percepții asupra lumii,hoinărind.
Numai că planul relatării se schimbă,personajul îndurerat retrăiește fiecare clipă,moment petrecute alături de iubită și ne dăm seama că totul este ceva iluzoriu.
Motivul de Pierrot și ideea de a fi cineva care nu este,de a fi o păpușă de cârpă în mâinile societății,să zâmbească,să danseze pe ritmurile îngânate de o societate falsă, îl fac să ignore tensiunea ,suferința interioară, și să nu mai lupte cu amintirile făcând apel la hedonism,ca ultimă metodă de supraviețuire.
Invocă cele mai letale forțe ale întunericului,mult mai puternice decât instinctul său distructiv și se avântă intr-un joc al senzualității cu Venus însăși,metaforă a tentației de a trăda amintirea iubitei. Își revine în fire,îndepărtează halucinațiile și se străduiește să o readucă înapoi în viața sa prin incantația magică "Crucepia,iubita mea din stele".
Manifestările specifice doliului,între negare,negociere și acceptare capătă un caracter recurent,urmate fiind de un ultim episod de halucinații vizuale în care împreună cu iubita dansează sub forma unor marionete în cadrul unui bal mascat găzduit de o "pădure a dorințelor",unde totul este posibil și nu se află sub puterea timpului, invitând la renunțarea la trupul de pământean. Vampirul spune "adio" eternității după ce a acceptat crunta realitate,ultima etapă a doliului,însă se stinge din viață din cauza stărilor depresive severe și somatizarea experienței traumatice (decesul iubitei).
Partea a treia (Klaha Era,2000-2001) ne poartă spre secolele XII- XIV/ jumătatea secolului al XVIII-lea, o perioadă dominată de o combinație dramatică de muzică clasică,gotică și heavy metal.
Se reia ideea vampirului care se confruntă cu trauma pierderii iubitei sub forma unei psihoze mult mai pronunțate cu stări de delir cronicizate ajungând sa considere că eternitatea, timpul în sine trebuie ignorat,realitatea este doar o iluzie a propriei minți și că poți să iti controlezi destinul doar printr-un sacrificiu închinat unui ordin a trandafirilor întunecați, un mausoleu în sine,dedicat iubirii sale pierdute.
Durerea devine un schimb echivalent prin care își poate păstra amintirile și poate supraviețui.Folosește drept tribut viețile altora,personajul transformându-se intr-un rob al durerii pentru eternitate.
Chipul iubitei,prezența ei,apar spre sfârșitul albumului "Bara no Seidou" și în singlelul "Gardenia", singlelul "Beast of Blood",făcând referire la el însuși, o bestie însetată de sânge,gata să sacrifice orice și oricât e nevoie.
Dacă la GACKT protagonistul se regăsea cu iubita
într-o pădure a dorințelor,la Klaha devine o grădină de flori albe,persoana iubită aflându-se în același stadiu,acela de somn profund,acesta încercând să o trezească însă fără rezultat. Se rezumă la a-și strânge iubita în brațe implorând-o să se întoarcă.
Întreaga discografie are la bază ideea de pierdere a iubirii,a traumei,a psihozei și instabilității emoționale generate de perioada de doliu.
La Tetsu această stare nu este mascată de metafore,arătând adevărata condiție umană, la GACKT și Klaha căpătând când o formă romantică,idealizată,când una sacră,tragică și ireversibilă.
În interiorul sălii de bal aflate în ruină,drama este marcată de o simbolistică ce în sine reprezintă o experiență. Trandafirul nu este o singură floare,făcând legătura dintre viață și moarte în fiecare act.
Evoluția trăirilor se oglindește în paleta cromatică,de la albul pur al începutului,trecând prin roșul sângeriu și auriul decadent,până la violetul și stacojiul solemn al finalului.
În acest spațiu,oglinda funcționează ca o barieră fragilă între dimensiuni,fapt ce sugerează dualitatea.
Marionetele de porțelan lipsite de voință se mișcă sub candelabre, întrerupând depersonalizarea unui bal mecanic,în timp ce spiritul de Pierrot privește totul cu melancolie.
Sângele pare să fie singurul tribut acceptat pentru o nemurire efemeră alături de sunetele grave ale unei orgi care cuprind întreaga încăpere, un remediu ,refugiu mistic în fața nebuniei.
Dincolo de orice epocă,există un spațiu atemporal,un loc de întâlnire pentru generații succesive de artiști.Deși începuturile și apogeul au definit acest univers prin dramă,proiectul Canary Complex,care împărtășește același set de valori, pune accent pe o estetică a introspecției reinterpretând decorul.
Realitatea este filtrată prin dantelă și văluri, ca o evadare din normele rigide ale înaltei societăți ca în singlelul "Uruwashiki Kamen no Shotaijou". Se naște o dualitate esențială între "Parasol (deep sky)",o tentativă de a privi lumea prin propriile filtre și "Pierrot
(deep sky),care ne reamintește de captivitatea marionetelor din albumul "Merveilles" .Fiecare pas de dans devine astfel un protest mut împotriva unui destin impus.
Când echilibrul este unul fragil,arta nu încetează să existe,ci se eliberează de orice formă de control și persistă precum un ecou dincolo de măștile sociale.
Totul se stinge însă odată cu căderea cortinei,rămânând în urmă doar filele pierdute ale unei povești.