Fenomenul Dreams Now Reality și manifestul Visual Kei: Rezistența prin artă într-o lume pe repede înainte

1.Ați fost prima trupă care a impus termenul „Eurovisual”, demonstrând că Visual Kei nu este o chestiune de geografie, ci de atitudine. Privind scena europeană de astăzi, considerați că acestă mișcare încă mai are puterea de a surprinde sau a devenit o nișă prea conservatoare?

Conceptul de Eurovisual a apărut într-o lume care nu prea mai are legătură cu realitatea de astăzi. Ca să înțelegeți mai bine, imaginați-vă că ne întoarcem cu o mașină a timpului pe la sfârșitul anilor '90. Pe atunci, scena era dominată de niște giganți care puseseră deja bazele unei întregi ere, atât în Visual Kei, cât și în J-Rock. Pe de o parte, aveai nume precum X Japan,Luna Sea, Buck-Tick sau Malice Mizer,care își definiseră o estetică extrem de puternică și o identitate muzicală clară. În același timp, trupe ca L’Arc-en-Ciel sau GLAY modelau întregul peisaj J-Rock la scară largă.

Exact în acel moment stătea să explodeze un nou val: trupe ca Dir En Grey sau proiecte precum Lareine abia făceau primii pași. Era un context în care toți artiștii din jurul tău — fie că erau din Japonia sau de pe scena occidentală — își sculptau propria identitate. Simțeai pur și simplu acea nevoie viscerală de a veni cu ceva inedit.

Astăzi, am senzația că impulsul de a crea ceva cu adevărat original a cam dispărut. Mulți artiști tind să reviziteze formate care au funcționat deja, în loc să riște și să dezvolte idei noi. De aceea cred că Eurovisual-ul este încă relevant: e un concept care poate fi redescoperit oricând. În plus, nici epocile muzicale nu mai sunt atât de clar delimitate. În trecut, muzica reușea să captureze spiritul unei întregi generații. Acum, totul a devenit un amestec difuz, barierele s-au șters și suntem bombardați cu un volum uriaș de informație, care de multe ori sufocă sensul artistic.

Așadar, peisajul este cu totul altul. Dar, revenind la Eurovisual: dacă prin „a surprinde” înțelegem a oferi ceva diferit, atunci da — are încă un potențial uriaș, tocmai pentru că n-a fost niciodată înțeles pe deplin.

E greu, desigur, să le ceri artiștilor să nu semene cu cei care i-au influențat. Totuși, multe trupe de Visual Kei din afara Japoniei riscă să rămână la stadiul de trupe tribut sau simple copii la indigo. Noi am fost mereu foarte clari: DNR nu va fi niciodată o copie.

N-am putea niciodată să pretindem că am parcurs același traseu cu artiștii care au crescut în Tokyo și au trăit fenomenul acela direct de la sursă.

Ce putem face noi, în schimb, este să îmbinăm acele influențe cu propriul nostru background, care este puternic înrădăcinat în hard rock-ul și glam rock-ul occidental. Această fuziune reprezintă identitatea noastră de bază. Și, în ciuda tuturor provocărilor, am văzut că oamenii chiar rezonează cu această abordare. Este unul dintre motivele pentru care am fost invitați să cântăm în străinătate și să reprezentăm Italia în contexte care, în mod normal, erau rezervate exclusiv artiștilor japonezi. De exemplu, la Stylish Wave 2012, DNR a fost prima trupă non-japoneză din istorie care a deschis un astfel de eveniment.

2.Numele formației dumneavoastră, Dreams Now Reality, este un manifest despre realizare. În contextul actual, unde industria muzicală se schimbă radical la intervale scurte, cum vă asigurați că viziunea DNR rămâne o realitate solidă și nu doar o proiecție digitală efemeră?

DNR există din 2008, iar dacă suntem încă aici, e tocmai pentru că am plecat la drum cu o altă mentalitate. Am trăit o perioadă în care miza era să creezi ceva care să reziste în timp, nu doar un produs de impact vizual. Azi, totul se întâmplă pe repede înainte. Te lupți constant cu un public care are o capacitate de atenție de câteva secunde, unde un simplu scroll te trimite direct în uitare. Noi n-am vrut niciodată să intrăm în cursa asta disperată după atenție; am vrut să facem muzică pe care oamenii să o păstreze în suflet, nu doar în playlist.

​De aceea am mers mereu pe calitate, nu pe cantitate. Chiar dacă nu avem zeci de albume, fiecare material e lucrat la milimetru — compoziții solide, producție serioasă și colaborări internaționale de calibru. Nu ne interesează să fim peste tot în fiecare secundă, ci să fim ținuți minte pentru ceva care contează. Atunci când asculți DNR, ne recunoști imediat. Muzica noastră are o identitate și un scop clar.

Ne-am lansat oficial pe 2 mai 2008, o dată aleasă special ca omagiu pentru hide (X Japan), la 10 ani de la trecerea sa în neființă. Pe atunci, J-Rock-ul și Visual Kei-ul nu erau nici pe departe la modă, deci n-am urmărit un trend, ci am urmat o viziune în care am crezut cu adevărat. Faptul că suntem activi și acum demonstrează că n-am fost doar un proiect digital trecător. Acum trecem la nivelul următor: primul single e deja lansat, urmează al doilea, iar albumul e aproape gata. Mesajul nostru, 'Dreams Now Reality', rămâne același pentru fani: luptați pentru visurile voastre și fiți consecvenți. Rezultatele cer timp, dar apar. Noi suntem dovada vie.

 

3.Single-ul „SHIN” a marcat revenirea dumneavoastră cu un sunet mult mai ascuțit. Ce reprezintă acest „Nou Început” pentru identitatea grupului ? Este o resetare totală sau o evoluție naturală a experiențelor acumulate? 

 

„SHIN” nu este doar un simplu single de revenire. Este primul capitol din Nanto 2077, un album conceptual inspirat de Fist of the North Star de Buronson și Tetsuo Hara.

În acest proiect, fiecare piesă reprezintă un maestru Nanto și o emoție specifică. „SHIN” întruchipează sacrificiul, în timp ce următorul single, „Rei”, reprezintă dreptatea.

În același timp, această lansare marchează un moment crucial pentru DNR. Am trecut printr-o schimbare majoră de componență, prin cooptarea noului nostru vocalist, Flow, și a chitaristului Paz. Acest lucru a adus o energie nouă în trupă, ceva ce nu puteam ignora sau ascunde.

Astfel, „SHIN” a devenit punctul în care se întâlnesc bazele clădite de Kira și Ash, istoria noastră de până acum și această nouă forță interioară care ne dă aripi în această nouă etapă.

De aceea, sunetul este mai agresiv, mai intens. Nu este doar o alegere stilistică, ci rezultatul a ceea ce suntem astăzi.

Unii ascultători au descris „SHIN” ca având un aer de nostalgie vie. Am găsit această definiție extrem de puternică, deoarece înseamnă că, în ciuda schimbării, oamenii ne pot recunoaște în continuare identitatea.

Așadar, nu este vorba despre o resetare. Este o evoluție. Iar faptul că noii membri se simt complet integrați, ca și cum ar fi făcut dintotdeauna parte din DNR, este exact lucrul care a făcut posibilă o piesă ca aceasta. 

3.Kira și Ash,dumneavoastră ați fost nucleul trupei timp de 17 ani. Care este acel numitor comun care v-a permis să mențineți DNR în mișcare prin toate schimbările de componență și provocările întâlnite?

 

Kira: Pentru noi, prietenia adevărată a fost primul pas, mult înainte de a începe să facem muzică. Aceea este adevărata noastră bază.

Ash și cu mine am început să cântăm împreună într-o trupă tribut Poison, pe care am ridicat-o de la zero. Atunci i-am prezentat viziunea mea despre DNR, iar el a rezonat imediat cu ea, aducându-și propriul stil, propria energie și atitudine.

Din punct de vedere muzical, venim din direcții ușor diferite. Eu sunt mai orientat spre J-Rock și Visual Kei, deși am o pasiune profundă pentru glam și hard rock. Ash, pe de altă parte, are o legătură foarte puternică cu hard rock-ul american. Această diferență nu ne-a dezbinat, ci ne-a oferit un punct comun pe care să construim ceva unic.

Însă, dincolo de influențe, ceea ce a ținut DNR în mișcare a fost încrederea.

Poți să scrii cea mai tare piesă din lume, dar dacă nu se sprijină pe un groove solid, dacă legătura dintre bas și tobe nu este perfect sudată, atunci piesa nu are o bază reală. Acesta a fost dintotdeauna rolul nostru împreună: să creăm acel nucleu, acel puls al trupei.

În același timp, am condus această trupă umăr la umăr timp de mulți ani, trecând prin tot felul de situații. Și când spun tot felul, chiar vorbesc serios.

Această experiență trăită împreună este cea care ne-a ținut în picioare.

 

Ash: prietenia mea cu Kira a fost esențială ca să putem merge mai departe. Am trecut împreună prin multe, dar ceea ce ne-a ținut uniți a fost alianța noastră puternică, stima și încrederea reciprocă. Ne respectăm unul pe celălalt și credem în trupa asta orice ar fi. Iubim ceea ce facem, iar varianta de a renunța la luptă nu a existat niciodată pentru noi.

 

4.Flow, să preluați rolul de solist într-o trupă cu o istorie atât de bogată este o responsabilitate uriașă. Cum ați reușit să vă impuneți propria amprentă vocală fără să schimbați esența pe care fanii loiali o apreciază atât de mult?

Flow: Când devii parte dintr-o trupă cu o asemenea istorie, primul lucru pe care îl înțelegi este că nu e vorba despre a înlocui pe cineva. Ci despre a intra într-o structură deja existentă și de a-ți găsi locul în ea.

Nu am abordat niciodată proiectul DNR cu ideea de a „schimba” sunetul sau de a impune ceva din exterior. M-am concentrat să înțeleg ce era deja acolo – nucleul emoțional, identitatea, intenția din spatele pieselor – și apoi să trec totul prin stilul meu propriu.

Pentru că, până la urmă, vocea ta este deja personalitatea ta. Nu trebuie să forțezi nimic.

Ceea ce am căutat a fost echilibrul. Să respect istoria, dar să rămân fidel mie însumi acum. Dacă încerci să imiți ce a fost înainte, publicul simte asta imediat. Iar dacă încerci să dărâmi totul, pierzi legătura cu oamenii.

Așa că scopul a fost să rămân autentic. Să păstrez esența intactă, dar să las interpretarea să evolueze de la sine.

Și cred că de aceea oamenii recunosc în continuare DNR, chiar și cu o altă voce.

 

5. Conceptul „Nanto2077” emană o atmosferă digitală, post-apocaliptică. Cât de mult din această imagine este o reacție la lumea tehnologizată în care trăim și cât este pură pasiune pentru estetica sci-fi?

R: Nanto 2077 își are originea în universul Fist of the North Star creat de Buronson și Tetsuo Hara, așa că atmosfera post-apocaliptică vine de la sine din acea viziune.

În același timp, reflectă lumea în care trăim astăzi. Există o criză clară a valorilor, ceva ce vedem în fiecare zi, iar într-un fel noi nu inventăm o distopie, ci doar amplificăm o realitate care pare deja foarte aproape de noi.

Desigur, la mijloc este și o pasiune puternică pentru estetica sci-fi și post-apocaliptică. Iubim cu adevărat acea imagistică. Dar pentru noi, nu este niciodată vorba doar despre stil. Trebuie să transmită un sens.

De aceea, albumul este construit în jurul a șase piese, fiecare reprezentând un luptător Nanto și o emoție călăuzitoare diferită – aproape ca șase perspective asupra condiției umane.

Așa că acest concept funcționează pe două niveluri. Surprinde dificultatea prezentului, dar în același timp oferă o reacție, o direcție.

Până la urmă, nu este vorba doar despre un viitor întunecat. Ci despre a găsi puterea de a merge mai departe. 

 

6. Veniți din Modena, un oraș sinonim cu viteza și designul de înaltă clasă. Considerați că acest temperament italian oferă muzicii dumneavoastră o energie diferită în comparație cu trupele native de Visual Kei din Japonia?

 

Este o întrebare foarte perspicace, care anticipează perfect planurile noastre.

Pentru moment, preferăm să nu dezvăluim prea multe, deoarece veți afla mai multe curând. 

Există elemente legate de această idee care fac parte din ceea ce urmează, așa că am prefera să le lăsăm să vorbească de la sine la momentul potrivit.

Prin urmare, am fi bucuroși să revenim la această întrebare după lansarea următorului nostru single, „Rei”. În acel moment, vă vom putea oferi un răspuns mai complet și mai clar.

Dar, într-adevăr, vă mulțumim pentru că ne-ați întrebat asta.

 

7.Ați colaborat cu nume celebre precum Versailles sau Inoran. Dincolo de respectul reciproc, care a fost cea mai utilă lecție pe care ați extras-o din disciplina de lucru a acestor veterani ai scenei japoneze?

 

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am învățat de la artiști precum Versailles și Inoran este nivelul de disciplină pe care îl pun în tot ceea ce fac.

Nu este vorba doar despre a cânta bine pe scenă. Este vorba despre consecvență, atenție la detalii și respect pentru fiecare etapă a procesului. De la probele de sunet și până la spectacolul în sine, totul este tratat cu aceeași atenție.

Un alt lucru care ne-a atras cu adevărat atenția a fost atitudinea lor. Indiferent de statutul pe care îl au, rămân concentrați, profesioniști și complet dedicați muzicii. Nu există energie irosită, totul are un scop bine definit.

Pentru noi, aceasta a fost o reamintire puternică a faptului că talentul singur nu este niciodată de ajuns. Ceea ce face cu adevărat diferența este seriozitatea cu care îți tratezi munca în fiecare zi.

Am preluat mentalitatea lor. Nu prin copierea stilului lor, ci prin înțelegerea a ceea ce este necesar pentru a te menține la acel nivel timp de atât de mulți ani.

 

8.Sunetul dumneavoastră îmbină riff-uri complexe de chitară cu o latură electronică foarte prezentă. Cine coordonează acest echilibru în studio și cum reușiți să păstrați forța rock-ului în cadrul unei producții atât de tehnologizate?

 

paZ: Eu mă ocup de acest echilibru în studio. Pentru mine, chitarele și electronica nu sunt opuse, ci vorbesc aceeași limbă.
Secretul este simplu: nu lăsa niciodată tehnologia să ucidă atitudinea. Chitarele aduc greutatea și agresivitatea, în timp ce partea electronică amplifică impactul, fără să îl îndulcească.
Dacă o piesă nu transmite forță, nu are ce căuta pe album.

 

9.Imaginea dumneavoastră actuală este mult mai agresivă și industrială în comparație cu perioadele anterioare. Ce anume a declanșat această nevoie de a trece de la o estetică vizuală clasică la una mult mai rece și mai tăioasă?

Schimbarea nu a fost ceva forțat, ci a venit de la sine din muzică.
Odată cu Nanto 2077, sunetul a devenit mai tăios, mai intens și mai încărcat emoțional. Acest tip de energie ne-a condus natural spre o direcție vizuală mai rece, mai industrială. Pornim întotdeauna de la muzică și de la starea care a creat-o, iar imaginea urmează acel traseu.
Desigur, uneori procesul poate funcționa și invers, dar în acest caz muzica a fost cea care a dictat clar direcția.
Ea reflectă temele pe care le abordăm acum: o lume mai fragmentată, emoții mai puternice și nevoia de a le exprima într-un mod mai direct și mai percutant.
Deci, nu este o îndepărtare de identitatea noastră, ci pur și simplu ne lăsăm conduși de evoluție. 

 

10. Într-o lume dominată de algoritmi și piese scurte, cum mai reușește DNR să capteze atenția unui public care pare să-și piardă răbdarea pentru concepte artistice complexe?

 

Nu încercăm să concurăm cu algoritmii după regulile lor.Suntem conștienți de capacitatea scăzută de atenție a oamenilor, de fluxul constant de conținut și de nevoia de a fi mereu vizibili,însă abordarea noastră este diferită. Ne concentrăm pe crearea a ceva care să-i facă pe oameni să se oprească, nu să dea scroll mai departe.
Dacă cineva îți acordă câteva secunde, aceea este șansa ta de a lăsa o amprentă. Dacă acel conținut are profunzime, oamenii potriviți vor rămâne să ne asculte muzica.Nu alergăm după atenție. 
Și, până la urmă, chiar și într-o lume care se mișcă rapid, oamenii încă realizează când ceva este autentic.

 

11. Flow și paZ, care a fost primul element de noutate pe care ați vrut să îl aduceți în ADN-ul DNR imediat ce v-ați alăturat trupei?

 

Flow: Primul meu obiectiv a fost să aduc mai mult sens în interpretare.Să nu mă limitez doar la a cânta notele, ci să transmit cu adevărat fiecare vers,să dau greutate cuvintelor, frazării, dinamicii. Am vrut să mă asigur că fiecare inflexiune vocală are la bază o poveste.Expresivitatea contează mai mult decât perfecțiunea. Tehnica este importantă, dar este doar o unealtă. Ceea ce contează este ce transmiți.Așa că am încercat să pun accent mai mult pe latura emoțională, și aș adăuga mai mult contrast, mai multă tensiune și mai multă vulnerabilitate atunci când este nevoie.

Am vrut să mă integrez complet în trupă,nu să atrag toate privirile doar asupra mea. Vocea trebuie să fie parte din sunet, nu ceva detașat.Dacă ascultătorul simte că e ceva real, înseamnă că ne-am făcut bine treaba.

 

paZ: Primul lucru pe care am vrut să îl aduc a fost identitatea. Nu doar chitare cu riffuri mai puternice sau mai multe elemente electronice, ci o direcție sonoră clară.Am insistat pe o fuziune mai strânsă între groove, textură și atitudine – ceva care să sune modern, dar care să aibă un impact real. Fără elemente de umplutură, fiecare sunet trebuie să însemne ceva.

 

12. Dincolo de structura tehnică a pieselor, care este emoția pură pe care vreți să transmiteți ascultătorilor care au contact cu noua abordare stilistică DNR?

 

 Ne dorim ca publicul să simtă ceva imediat și real – să nu asculte doar piesa, ci să fie complet absorbit de ea. Primul contact cu muzica trebuie să ofere o trăire intensă, ca și cum ceva crucial este pe cale să se întâmple, însă fără ca agresivitatea să eclipseze profunzimea. Prin noul sound DNR, căutăm exact acest echilibru: o muzică puternică, dar profundă, care îți rămâne întipărită în minte mult timp după ce s-a terminat. Dacă ar fi să rezumăm totul într-o singură idee, este imboldul care te face să depășești orice moment greu. Aceasta este reacția pe care vrem să o declanșăm. 

 

13. Ați concertat la Akasaka BLITZ, un moment de referință pentru orice trupă. Cum a influențat acea validare directă din partea publicului japonez standardele de performanță pe care vi le impuneți acum în Europa?

 

Concertul de la Akasaka Blitz a fost un punct de cotitură pentru noi.Faptul că am împărțit scena și culisele cu artiști precum Alice Nine, DaizyStripper și PENICILLIN ne-a arătat un alt nivel de profesionalism și de respect pentru această meserie.
In Japonia, fiecare detaliu contează, iar acea experiență ne-a ridicat standardele definitiv.
De atunci, abordăm fiecare show live din Europa cu aceeași mentalitate.

 

14.Există un mit conform căruia trupele de Visual Kei mizează doar pe imagine. Cum reușiți să demonstrați că tehnica muzicală este adevăratul motor din spatele costumelor complexe?

 

Dacă ar fi vorba doar despre imagine, atunci ai putea lua orice trupă, ai putea să o îmbraci în stil Visual Kei, să-i pui la dispoziție cei mai buni makeup artiști și designeri și să te aștepți la același rezultat.
Dar asta nu s-ar întâmpla.S-ar vedea o deconectare clară între imagine și muzică.
Visual Kei nu înseamnă doar cum arăți, ci cum se leagă toate elementele între ele. Sunetul, interpretarea, atitudinea, identitatea. Tehnica este cea care susține întreaga structură.
Imaginea amplifică muzica, nu o înlocuiește.Așa că, până la urmă, e simplu: nu hainele îl fac pe artist, ci muzica.

 

15.Ce se întâmplă în acele minute de după un show exploziv, când adrenalina scade și părăsiți scena? Cine este omul din oglindă în acele momente de liniște?

 
 După un concert intens, urmează mereu un moment în care se așterne liniștea. Adrenalina scade și rămâi singur cu tine însuți. Fără scenă, fără lumini, fără zgomot. Fiecare are propriul mod de a gestiona asta. Unii au ritualuri, alții nu. Însă în acele clipe, ești doar omul din spatele spectacolului. Iar asta este important, pentru că îți amintește, în primul rând, de ce faci toate astea.

16.Dacă ați fi obligați să compuneți un album folosind doar instrumente acustice, despre ce ar mai vorbi versurile dumneavoastră? Ce teme rămân valabile fără ajutorul tehnologiei?

 
Interesant este că am explorat deja această direcție. DNR a lansat mai multe videoclipuri acustice oficiale bazate doar pe voce și chitară, așa că, într-un fel am făcut deja primii pași în această direcție. Dar, dincolo de asta,  întotdeauna ne-am bazat pe instrumentele clasice precum basul, tobele, chitara și vocea. Acesta este nucleul nostru, provenim dintr-un background de hard rock. Elementele electronice sunt adăugate ulterior; ele susțin sunetul, nu îl definesc. 

Chiar și fără toate acestea ne-am descurca. Mai ales într-un concert live, dacă toate negativele ar dispărea, am putea cânta fără nicio problemă. Pentru că, înainte de toate, suntem muzicieni, nu un produs al tehnologiei.

Aceasta este diferența. Folosim tehnologia, dar nu depindem de ea. Când totul se reduce doar la voce și chitară, ceea ce rămâne este esența: melodia, emoția și versurile. Deci,sunetul se poate schimba, dar identitatea rămâne exact aceeași.

17.V-ați simțit vreodată prinși în capcana propriei imagini sau considerați estetica vizuală un instrument de exprimare absolut necesar pentru a supraviețui astăzi?

Nu o vedem ca pe o capcană. Pentru noi, estetica vizuală este o modalitate de a completa mesajul muzicii. Face parte din exprimare, nu este ceva care ne definește sau ne limitează. Dacă piesele cer o anumită imagine, urmăm acea direcție. Dacă cer ceva mai minimalist sau diferit, suntem la fel de deschiși. De aceea, identitatea noastră vizuală s-a schimbat de-a lungul timpului. Uneori mai aproape de rock-ul clasic, alteori mai extremă. Depinde întotdeauna de ceea ce exprimăm în acel moment. Nu este o barieră, ci un mijloc de exprimare. 

18.Reziliența este un cuvânt des folosit în cazul dumneavoastră. După evenimentele dificile din trecut și lunga perioadă de pauză, cum s-a schimbat definiția „succesului” pentru trupă? Este vorba despre cifre sau despre supraviețuire artistică?

În timp, definiția succesului s-a schimbat radical pentru noi. La început, tindem să îl asociem cu cifrele, vizibilitatea sau recunoașterea din exterior, însă, după tot ce am trăit până acum, vedem lucrurile complet diferit. Pentru noi, adevăratul succes este faptul că încă suntem aici, că avem libertatea de a crea, de a evolua și de a transmite ceva real.

A existat o perioadă lungă de pauză, parțial din cauza pandemiei, dar și ca urmare a unei decizii asumate. Nu am vrut să înlocuim membri-cheie doar pentru a grăbi lucrurile. Găsirea noului solist și a chitaristului potrivit a însemnat căutarea unor oameni capabili să respecte istoria trupei, dar și să ne ducă sound-ul mai departe. Acest proces a cerut timp, dar a fost absolut necesar. Cifrele vin și pleacă, însă dacă muzica își pierde sensul, nimic altceva nu mai contează.

Prin urmare, succesul înseamnă supraviețuire artistică. Este vorba despre a rămâne fideli propriei identități în timp ce continuăm să creștem, iar când oamenii rezonează cu asta, abia atunci obținem adevăratul rezultat.

 

19.Există un anumit tip de energie sau atmosferă pe care o căutați în mediul urban pentru a vă reîncărca resursele creative? Ce vă inspiră mai mult: agitația orașului sau solitudinea?

 
Kira: Dacă prin solitudine înțelegeți liniște și pace, atunci aș alege asta fără ezitare. Am crescut între două lumi. M-am născut într-un oraș agitat precum Napoli, dar de la vârsta de zece ani am locuit într-un sat mic din sudul Italiei, înconjurat de natură, animale și liniște. Acea experiență a rămas cu mine. Să trăiești la țară este ca un fel de terapie pentru suflet. Îmi oferă claritate, echilibru și o conexiune mai profundă cu ceea ce creez. Așa că, deși orașul poate inspira mișcare, pentru mine adevărata inspirație vine din starea de repaus.

Ash:Am nevoie de momentele mele de liniște, departe de agitație, dar mă ajută să știu că sunt aproape de civilizație dacă îmi lipsește ceva. 

 
paZ: Ambele, dar în momente diferite. Agitația orașului îmi oferă energie brută, mișcare, tensiune; de acolo pornesc ideile. Solitudinea este locul în care le dau formă, le simplific și le ofer un sens. Am nevoie de acest contrast. Prea mult zgomot și îți pierzi concentrarea, prea multă liniște și pierzi scânteia.

Flow: Cred că am nevoie de amândouă, dar din motive diferite. Orașul îți oferă stimuli. Mișcare, oameni, situații, contraste. Este locul în care absorbi lucruri fără să îți dai seama. Există un soi de tensiune constantă care hrănește ideile. Însă creația propriu-zisă, pentru mine, se întâmplă în solitudine. Când totul încetinește, când se așterne liniștea, abia atunci poți procesa cu adevărat ceea ce ai absorbit. Acolo prind lucrurile formă. Dacă ar fi să aleg una singură, aș spune solitudinea. Pentru că acolo poți fi sincer, fără zgomot în jur. Dar, fără acea agitație inițială, nu ai avea ce să procesezi în primul rând. Deci este un ciclu.

Kira: Dacă prin solitudine înțelegeți liniște și pace, atunci aș alege asta fără ezitare. Am crescut între două lumi. M-am născut într-un oraș agitat precum Napoli, dar de la vârsta de zece ani am locuit într-un sat mic din sudul Italiei, înconjurat de natură, animale și liniște. Acea experiență m-a ghidat întotdeauna. 

A trăi la țară este prin deifniție un fel de terapie pentru suflet. Îmi oferă claritate, echilibru și o conexiune mai profundă cu ceea ce creez. Așa că, deși orașul poate inspira mișcare, pentru mine adevărata inspirație vine din starea de repaus.

21.În final, ce impact sperați să lăsați asupra noii generații de trupe care vor să urmeze calea Visual Kei? Ce greșeli le-ați sfătui să evite?

 

Nu vrem să părem o trupă care dă lecții, mai ales în cadrul unui curent care aparține de drept culturii din Japonia. Ceea ce putem spune este următorul lucru: dacă vreiți să urmați  calea Visual Kei, trebuie să o înțelegeți cu adevărat. Nu doar ca pe un trend, ci în întreaga ei semnificaț, de la J-Rock la Visual Kei și tot ce se află în spatele acelei culturi. În același timp, este important să nu vă pierdeți propriul background cultural. Asta este ceea ce vă oferă identitate. Însă, mai presus de orice, cel mai important lucru este să fiți autentici. Oamenii simt când ceva este sincer și când este  creat doar pentru a deveni un trend.

Proiectele efemere pot atrage atenția pentru o clipă, dar nu rezistă. Dacă vreți să lăsați o amprentă, trebuie să construiți ceva care pornește din ceea ce sunteți cu adevărat.

*Mulțumiri speciale formației Dreams Now Reality pentru timpul acordat și pentru amabilitatea de a ne acorda acest interviu.*

 

 

Website  Facebook X(Twitter)