HIRON WORKS: O incursiune în procesul creativ și mesajul piesei "時代 ― Farewell, O Days of Beauty" transmis de către Hiron san (AMADEUS,AFTER IMAGE)"
1.Vă mulțumesc, în primul rând, pentru onoarea de a purta acest dialog și pentru interesul arătat universului „Ajia no Tengoku”. Hiron-san, pornind de la imaginea flautului din copilărie, un instrument atât de fragil: cum ați reușit să păstrați puritatea acelei „prime note” în arhitectura complexă și matură a proiectului HIRON WORKS?
Deși flautul era singurul instrument pe care îl aveam la acea vreme, auzul meu era deja foarte dezvoltat. Înțelegeam înălțimea sunetelor aproape ca pe un limbaj. Cu alte cuvinte, am simțit încă de la început că, dacă aș fi avut acces la o claviatură sau la un pian, aș fi putut pur și simplu să exteriorizez muzica ce exista deja în mintea mea.
Acestea fiind spuse, ceea ce rămâne cel mai viu în mine este impulsul primordial — dorința pură de a auzi acea muzică interioară luând formă ca sunet real, audibil. Muzica ce există în mintea mea este, pur și simplu, muzica pe care eu însumi tânjesc să o aud. Iar atunci când iubești ceva profund, îți dorești în mod natural să împărtășești acel lucru — sperând că și alții, la rândul lor, îl vor îndrăgi. Această dorință de a oferi ceea ce iubesc a fost întotdeauna motivația fundamentală și neșlefuită din spatele muzicii mele. Dacă există o „puritate a primei note”, atunci poate că ea rezidă în faptul că încă port în mine acea dorință din copilărie: ca ceilalți să asculte muzica pe care eu o iubesc. Puritatea nu este ceva ce conservi. Mai degrabă, este ceea ce rămâne după ce tot ce este inutil a fost înlăturat.
2. Se spune că spiritul unui artist este modelat de prima sa lucrare majoră. Privind în urmă la piesa scrisă la 18 ani, ce „scânteie” din acel Hiron adolescent alimentează și astăzi flacăra compozițiilor dumneavoastră solo?
Când privesc înapoi la muzica pe care o scriam la optsprezece ani, îi văd clar imaturitatea. Și totuși, în același timp, există acolo un anumit tip de impuls — unul pe care nu l-aș mai putea recrea niciodată pe deplin astăzi. Nu este fundamentat pe teorie, ci pe ceva mult mai apropiat de o convingere inexplicabilă.
Dacă ar fi să definesc o trăsătură a muzicii mele, aceasta ar fi utilizarea armoniilor instabile într-o manieră care le conservă frumusețea. Tensiunea este accentuată prin instabilitate, pentru ca apoi să fie rezolvată prin consonanță. Această mișcare continuă între tensiune și eliberare îmi permite să exprim fluctuația emoțională. A crea tensiune, pentru ca apoi să oferi repaus — acest proces se repetă, uneori la scară mică, uneori la una mai mare, întotdeauna într-o manieră poetică și lirică. În acest sens, muzica mea reflectă însăși structura spiritului uman — tensiunea și relaxarea sa, tristețea și speranța sa. Aceasta este, cred eu, flacăra care a fost prezentă în mine încă de la început. Poate s-ar putea spune că viața însăși este muzică — sau că muzica, în esența sa, este viață.
3.Am aflat despre „spiritul afin” din liceu care v-a deschis porțile către noi universuri muzicale. Cât de vitală este întâlnirea cu un astfel de mentor pentru ca un artist să aibă curajul de a-și croi propriul drum?
Să întâlnești o astfel de persoană într-un moment în care mintea nu ți-a fost încă modelată de convențiile lumii — când ești încă ghidat de o curiozitate pură — este profund important. Fără acele întâlniri, sunt convins că aș fi trăit o viață complet diferită. Prietenii mei apropiați din acea perioadă erau indivizi cu adevărat remarcabili. Și cred că și eu posedam, la acea vreme, acea deschidere care mi-a permis să fiu cu adevărat mișcat de strălucirea lor. Influența pe care au avut-o asupra mea este incomensurabilă. Din acest motiv, consider că oricine are astfel de însoțitori este cu adevărat norocos. Totuși, în cele din urmă, curajul de a merge pe propriul drum nu poate fi oferit de altcineva. Este o decizie pe care trebuie să o accepți singur, în solitudine.
4. În Visual Kei, alegerea unui instrument este aproape un legământ spiritual. Când încetează un instrument să mai fie un obiect sonor și devine o extensie naturală a ființei dumneavoastră?
Aceasta este o întrebare foarte dificilă. Dacă ar fi să încerc o definiție, aș descrie propria-mi ființă ca pe un soi de „muzică ideală” — muzică ce există într-un tărâm pur conceptual. Și poate s-ar putea spune că, atunci când reproducerea acestei „muzici ideale” se apropie de fidelitatea absolută, ea începe să funcționeze ca o extensie a propriei existențe.
Din păcate, nu am atins niciodată acea stare. A exprima integral muzica ce există în minte — în termeni de ton, articulație și nuanță — este, în prezent, imposibil de realizat din punct de vedere tehnic. În acest sens, nu am fost niciodată pe deplin mulțumit. Și totuși, tocmai în efortul către acel ideal de neatins găsesc un sens. Pentru a fi pe deplin sincer, există și momente când, în constrângerile timpului, trebuie să-mi înfrânez conștient propriul perfecționism (râde).
5.Pentru tinerii care își caută calea, care sunt criteriile unui adevărat maestru? Contează rigoarea tehnică sau puterea de a învăța elevul să „audă” muzica acolo unde alții văd doar tăcere?
Pot afirma acest lucru cu certitudine. Abilitatea tehnică este, desigur, importantă. Dar este doar un mijloc, nu esența. Un adevărat maestru nu se definește doar prin tehnică, ci prin profunzimea influenței sale spirituale. Primind o influență profundă de acest fel, ajungi, în cele din urmă, să devii propriul tău profesor. Abia atunci ești capabil să crești dincolo de instruirea externă. Rigoarea tehnică este necesară. Totuși, ceea ce contează mai mult este altceva — capacitatea de a auzi muzica în tăcere. Să trezești această abilitate este, cred eu, adevărata esență a educației.
6.Mai există loc pentru „hazardul creativ” în rigoarea sacră a studioului de azi, sau totul este o construcție matematică a armoniei?
Abordarea mea compozițională este, fundamental, o încercare de a transpune în realitate reprezentarea mentală a armoniei.În cadrul acestui proces, există, desigur, loc pentru ceea ce s-ar putea numi hazard creativ. Totuși, hazardul nu izvorăște din dezordine. Dezordinea este pur și simplu haos. Încep prin a rafina structura cât mai riguros posibil. Abia atunci începe să apară o fluctuație subtilă. În acel moment trecător, ceva dincolo de intenție — ceva ce transcende controlul deliberat — se relevă ca fiind muzică.
7.După capitolele AFTER IMAGE și AMADEUS, sunteți acum singurul dirijor al propriei viziuni. Cum se simte libertatea de a compune fără „filtrul” necesar într-o trupă?
Există forme de bucurie care pot fi găsite doar într-o trupă. Și există, de asemenea, forme de bucurie care aparțin exclusiv actului de a crea muzică pe cont propriu. Odată cu evoluția tehnologiei DAW, a devenit posibil accesul la un nivel de calitate a sunetului care ar fi fost inimaginabil în trecut. Această experiență aduce nu doar uimire, ci și un sentiment profund de libertate. Firește, o trupă este întotdeauna supusă circumstanțelor și limitărilor membrilor săi. Cu toate acestea, continui să găsesc formatul de trupă ca fiind un mod de exprimare extrem de captivant. În același timp, simt acum că am dobândit un canal separat — unul prin care pot realiza muzica în totalitate după propriile reguli. Această libertate, însă,este fațeta unei discipline de o sobrietate extremă.
Ești singur în fața propriei creații, fără paravanul unui colectiv.
8.Dacă AFTER IMAGE și AMADEUS ar fi culori, ce nuanțe ar avea și cum au pregătit ele „pânza” pentru HIRON WORKS?
AFTER IMAGE a fost muzica născută din intensitatea și elanul tinereții. Era brută, imperfectă și totuși plină de o căldură incontestabilă. Dacă ar fi să îi atribui o culoare, aceasta ar fi roșul — un roșu aprins, vibrant.
AMADEUS, prin contrast, a reflectat o transformare clară în lumea mea interioară. Culoarea sa, probabil, ar fi albastrul. Distincția corespunde îndeaproape perioadei de dinainte și de după întâlnirea cu un mentor care, între timp, s-a stins din viață. În AMADEUS, reținerea a devenit un mijloc de extindere a gamei expresive. Utilizarea spațiului — a tăcerii — a devenit un mod de a vorbi. În ceea ce privește HIRON WORKS, rămâne de văzut ce fel de pânză va deveni. Va fi modelată, în cele din urmă, de muzica pe care voi continua să o creez. Chiar și pentru mine, acest proces de descoperire este ceva ce aștept cu nerăbdare.
9.De ce este „Aici și Acum” momentul pentru acest nou început? Ce v-a șoptit intuiția?
Momentul pe care îl numim „acum” nu este determinat de condiții externe. El izvorăște dintr-un impuls intens personal. Decizia mea de a lansa din nou muzică a fost influențată de prezența unui fost coleg de trupă, MIYU, și a unui anumit fan. Mai important însă, a fost pentru că am simțit, destul de profund, că acest act va aduce un soi de vindecare propriei mele inimi.
10.Cât din sunetul actual este instinct și cât este construcție calculată?
În muzică, instinctul și structura nu sunt în opoziție. Mai degrabă, atunci când structura este înțeleasă la un nivel profund, ea devine, în cele din urmă, imposibil de distins de instinct. Ceea ce caut în munca mea actuală este o stare în care alegerile mele intuitive sunt, în același timp, coerente din punct de vedere teoretic. Cu alte cuvinte, o stare în care alegi ceea ce este corect fără a fi nevoie să gândești.
11.Single-ul „時代” (Jidai) invocă o scară vastă a timpului. Cum reușiți să creați acel spațiu oniric care obligă ascultătorul să respire în ritmul muzicii dumneavoastră?
„Jidai” este, în esență, o expresie directă a propriei mele vieți. Nu pot prezice cum va rezona cu fiecare ascultător. Totuși, cred că în interiorul său trebuie să existe momente care se intersectează cu „timpul” pe care fiecare persoană l-a trăit. Și în acele momente, poate că ascultătorul se trezește respirând în ritm cu muzica.
12.Piesa „時代 ― Farewell, O Days of Beauty” pare o confesiune finală. E o încercare de a conserva frumusețea sau un imn al eliberării de trecut?
Această piesă nu a fost creată pentru a conserva ceva. Mai degrabă, a fost creată pentru a lăsa ceva să plece. Tot ceea ce este frumos trebuie, inevitabil, să se estompeze. Scopul nu este de a rezista acestui adevăr, ci de a-l accepta cu liniște. Emoțiile care iau naștere în acest proces formează însuși nucleul acestei lucrări. Din acest motiv, este atât un soi de confesiune, cât și un cântec tăcut al eliberării.
13.Nostalgia din versurile dumneavoastră este plină de noblețe. Cum echilibrați tristețea despărțirii cu speranța zorilor?
Nu cred că tristețea și speranța se află în opoziție. Dimpotrivă, în cea mai adâncă tristețe se află deja conținut primul semn al luminii. Ceea ce caut nu este să exagerez emoția, ci să o prezint în forma sa reală, fără distorsiuni. Dacă acest lucru este perceput ca un soi de noblețe, atunci poate că este pur și simplu o consecință a acestei abordări.
14. Atmosfera din „時代” este eterică. Ce a fost cel mai fragil element de echilibrat în studio?
Am fost foarte încântat să aud descrierea piesei ca fiind „eterică”. Această calitate a fost, de fapt, ceva ce am urmărit în mod conștient. Cel mai delicat aspect de echilibrat a fost tratarea armoniilor instabile. Tocmai aceste armonii conferă caracterul eteric al lucrării. Astfel de armonii sunt extrem de sensibile în ceea ce privește echilibrul. Deși pot suna frumos într-un context solo, cum ar fi la pian, într-un ansamblu ele necesită o ajustare meticuloasă. Există, desigur, avantaje în a evita complet instabilitatea. Totuși, dacă aș elimina-o din muzica mea, însăși esența s-ar pierde.
15.Dacă „時代” ar fi o floare la granița dintre zi și noapte, ce parfum ar avea și ce amintiri ar trezi?
Este o întrebare foarte poetică — și foarte dificilă. Dacă ar fi să încerc un răspuns — parfumul acelei flori ar fi ceva ce a dispărut deja din această lume. Nu este ceva ce poate fi transmis direct. Chiar și atunci când încerci să-l descrii, cuvintele par inevitabil insuficiente. Și totuși, acel parfum continuă să existe în cel care îl percepe. Fiecare ascultător își poartă propriul „timp” — propriile amintiri. Iar acele amintiri... vor fi diferite, de atâtea ori câți ascultători există.
16.Estetica vizuală a noului single ascunde simboluri prețioase. Există o „cheie” specială pentru fanii vechi?
Simbolurile nu există pentru a fi interpretate într-un mod unic, definitiv. Valoarea lor rezidă tocmai în faptul că pot purta semnificații diferite pentru fiecare individ. Mi-aș dori ca ascultătorii să experimenteze lucrarea liber. Nu am nicio dorință ca ei să o perceapă în același mod în care o fac eu. Totuși, cei care mi-au urmărit activitatea pe o perioadă lungă de timp pot simți, probabil, o anumită continuitate. Acea continuitate nu este o „cheie” în sensul convențional, ci mai degrabă acumularea timpului însuși.
17.Compozițiile dumneavoastră sunt cinematografice. „Vedeți” scene de film înainte ca notele să apară pe portativ?
În interiorul meu, imaginile vizuale, cele lingvistice și muzica coexistă. Totuși, acea lume interioară este dificil de reprodus și nu există o metodă anume de a împărtăși în totalitate asta cu publicul. Mă străduiesc să mă apropii de universul ăsta cât mai mult posibil prin munca mea, însă nu pot spune că am realizat acest lucru pe deplin. Într-un sens, încerc să redau muzica ce există într-un tărâm ideal într-o formă care este, inevitabil, imperfectă.
18. Aveți un loc sau un obiect-talisman unde vă găsiți liniștea?
Nu mă bazez puternic pe niciun loc sau obiect anume. Acestea fiind spuse, simt că locuința mea este un spațiu îndepărtat de zgomotul lumii exterioare. În acest sens, poate fi descrisă ca un sanctuar tăcut.
19.Masca este un simbol fundamental în Visual Kei. În acest capitol, e o barieră sau un element care subliniază „geometria spirituală” a lui Hiron?
Masca are o semnificație simbolică pentru mine. Îmi vin în minte figuri precum Darth Vader sau Fantoma de la Operă (râde). Nu este doar un ornament, ci o reprezentare a tristeții și suferinței acumulate — inelele timpului, ca să spunem așa.
20. Ce căutați în opera altor artiști pentru a vă hrăni creativitatea?
Toate formele de artă servesc ca surse de inspirație. Stilurile și expresiile distincte ale altor artiști evocă în permanență imagini noi. Printre acestea, simt că sunt influențat în mod deosebit de literatură.
21.Cum se reflectă disciplina de samurai în munca dumneavoastră de studio?
Disciplina samurailor și respectul pentru tradiție sunt elemente importante pentru mine. Ele nu sunt simple aspecte ale metodei mele de lucru, ci au jucat un rol semnificativ în modelarea sensibilității mele estetice. Ideea de autodisciplină din *bushidō* — eliminarea continuă a excesului — conduce, în cele din urmă, la o puritate superioară în cadrul operei.
22.Mai poate exista mister în epoca rețelelor sociale?
Nu încerc în mod conștient să mențin o aură de mister. Totuși, dacă cineva prețuiește un astfel de mister, atunci alegerea de a nu dezvălui totul devine esențială. Să lași spațiu în mod intenționat — în acel spațiu, publicul este capabil să-și descopere propria narațiune.
23.Este HIRON WORKS o traducere a conceptului Mono no aware pentru omul modern?
Conceptul de mono no aware,deși înrădăcinat în cultura japoneză, este, cred eu, fundamental universal. Nu încerc să-l traduc în mod deliberat. Mai degrabă, el emerge natural. Dacă rezonează cu oamenii din lumea modernă, atunci consider că este un lucru fericit.
24.Cum vedeți misiunea de a traduce estetica japoneză pentru culturi atât de diferite?
Ceea ce contează cel mai mult este cât de pur poți prezenta ceea ce rezidă în interiorul tău. Modul în care este primit în culturi diferite nu este ceva ce poate fi controlat pe deplin. Ideea unei „misiuni” mi se pare cumva exagerată. Nu m-aș descrie în astfel de termeni. Cu toate acestea, cred că munca mea poartă un puternic simț al sensibilității estetice japoneze. Și am încredere că orice lucru creat cu sinceritate va rezona, în timp, undeva.
25.În final, ce ați dori ca „Timpul” să șoptească despre dumneavoastră, odată ce aceste „zile frumoase” vor fi devenit istorie?
Nu caut să las nimic în urmă pentru timpul în sine. Este suficient ca ceea ce a fost adevărat în fiecare moment să rămână așa cum a fost. Dacă este ca ceva să fie reținut, nu trebuie să fie nimic extraordinar — doar atât: că am înfruntat totul cu sinceritate.
*Îi suntem profund recunoscători lui Hiron-san pentru sinceritatea și eleganța cu care a împărtășit povestea din spatele proiectului său HIRON WORKS*