Canary Complex: Dincolo de Visual Kei, spre o estetică a efemerului
1.Cum ați descrie relația dintre identitatea dumneavoastră personală și identitatea artistică din cadrul Canary Complex? Există o delimitare clară între cele două?
Nu simt că există o delimitare clară între cele două. Canary Complex nu este un rol pe care îl adopt, ci mai degrabă o formă mai concentrată și mai sinceră a ceea ce sunt deja. Chiar dacă în viața de zi cu zi pot exista momente de nesiguranță, în cadrul acestui proiect fiecare detaliu este ales cu grijă și intenție.
2.În ce momente devine muzica mai degrabă o confesiune decât o construcție estetică pentru dumneavoastră?
Muzica devine o confesiune în momentul în care renunț la ideea de a crea ceva „frumos” și mă las ghidat doar de ceea ce simt, fără rețineri. Acesta a fost principiul care a stat la baza primului meu album, When I Say Rain. Chiar și acum, uneori îmi dau seama, după ce finalizez un vers, că am spus mai mult decât intenționam. Sinceritatea acelor momente are pentru mine o valoare apropiată de cea a unei eliberări interioare.
3.Există o emoție pe care nu ați reușit încă să o transpuneți în muzică, dar pe care v-ați dori să o explorați în viitor?
Cred că încă învăț să exprim pacea — nu ca opus al tristeții, ci ca o stare de acceptare. Nu am fost o persoană fericită în mod constant, iar acest lucru face dificilă exprimarea unei astfel de stări. Cu toate acestea, simt că mă apropii treptat de ea și îmi doresc să o explorez mai mult în viitor.
4.Cum reușiți să mențineți echilibrul între perfecționism și spontaneitate în procesul creativ?
La începutul procesului, încerc să mă las ghidat de instinct și să permit lucrurilor să se întâmple în mod natural. Ulterior, devin mult mai atent la detalii și, uneori, prea riguros, ceea ce poate încetini procesul. Am învățat însă că perfecțiunea nu este întotdeauna ceea ce face o lucrare să fie cu adevărat valoroasă. Ceea ce mă emoționează cel mai mult este ceea ce este trecător și expresiv.
Atmosfera ar rămâne esențială — acea combinație de distanță și intimitate. Chiar și fără componenta vizuală, îmi doresc ca ascultătorul să simtă că pătrunde într-un spațiu delicat, care evocă un alt loc și un alt timp. Eu numesc acest spațiu „Parisul imaginar”. Consider că această stare se regăsește în mod clar în albumul meu A Whisper of Spring.
6.Cât de importante sunt tăcerea și spațiile goale într-o compoziție, în raport cu sunetul în sine?
Sunt la fel de importante. Tăcerea oferă muzicii spațiu să respire și pune în valoare sunetele. Fără aceste pauze, emoția își pierde din intensitate. Ascult mult jazz și standarde vocale, unde ceea ce nu este cântat contează la fel de mult ca ceea ce se aude.
În ce măsură starea dumneavoastră din afara studioului influențează direcția unei compoziții?
Influențează totul, chiar dacă nu îmi dau seama imediat. Muzica reflectă starea mea interioară. Când reascult o piesă, pot înțelege foarte clar în ce stare mă aflam atunci când am creat-o.
Există elemente recurente în muzica dumneavoastră care au o semnificație personală profundă, dar care pot trece neobservate de ascultători?
Da. Există anumite linii melodice la care revin instinctiv și care poartă un sentiment de nostalgie greu de explicat. De asemenea, există simboluri și teme recurente care leagă piesele între ele: alchimistul, nuanțe de albastru și roz, cerul profund și altele.
8Cum decideți când o piesă este cu adevărat finalizată, având control complet asupra procesului de producție?
Există un moment în care nu mai simt nevoia să schimb nimic. Nu este neapărat o decizie conștientă, ci mai degrabă un sentiment că piesa este completă așa cum este.
9.Ați creat vreodată o piesă pe care ați ales să nu o lansați? Ce a stat la baza acestei decizii?
Da. Unele piese sunt prea personale pentru a fi împărtășite, ca și cum nu ar fi fost destinate să fie ascultate de alții. Alteori, anumite lucrări nu se potrivesc în universul pe care îl construiesc. Am înțeles că nu totul trebuie făcut public.
10.Cum percepeți diferența dintre modul în care sunteți perceput de public și modul în care vă percepeți dumneavoastră ca artist?
Cred că publicul vede o versiune mai clară și mai stabilă decât cea pe care o simt eu în interior. Ei aud forma finală, în timp ce eu îmi amintesc întregul proces, cu toate îndoielile și incertitudinile lui. Există o distanță între aceste două perspective.
11.Considerați că misterul joacă un rol important în modul în care publicul se conectează cu Canary Complex?
Da. Misterul creează spațiu pentru implicare emoțională. Dacă totul este explicat, rămâne mai puțin loc pentru interpretare personală. Prefer să las lucrurile deschise, astfel încât fiecare să poată găsi propriul sens.
12.Există o teamă artistică pe care ați reușit să o depășiți prin acest proiect?
Am devenit mai puțin temător în ceea ce privește vulnerabilitatea. Nu pot spune că am depășit complet această teamă, dar am făcut progrese importante.
13.Cum reacționați atunci când ascultătorii interpretează muzica dumneavoastră diferit de intenția inițială?
Privesc acest lucru cu deschidere. După ce muzica este lansată, nu îmi mai aparține doar mie. Dacă cineva găsește un sens propriu într-o piesă, acel sens este la fel de valid.
14.Cum a influențat includerea dumneavoastră în „The World Visual Kei Guidebook”, alături de artiști internaționali, percepția asupra proiectului?
A fost o confirmare importantă. Faptul că proiectul meu apare alături de artiști pe care îi respect, precum Silver Ash și Madmans Esprit, mi-a oferit sentimentul că fac parte dintr-un context mai larg.
Da, există o anumită responsabilitate, dar încerc să nu o transform într-o presiune. Îmi doresc să rămân fidel influențelor mele, fără să pierd din autenticitate.
16.Există sunete sau texturi pe care le asociați cu amintiri personale puternice?
Da. Anumite sunete de chitară pot declanșa imediat emoții specifice. Uneori construiesc o piesă în jurul unui singur sunet, datorită semnificației pe care o are pentru mine. Un exemplu este „Pierrot (deep sky)”, care a pornit de la o melodie descoperită într-un sunet de cutie muzicală.
17.Cum ați descrie „culoarea” muzicii dumneavoastră dacă ar fi transpusă într-o paletă vizuală?
Rozuri estompate, albastru pal și tonuri de violet, cu o lumină discretă care pare să vină din interior. Culori fragile, dar nu lipsite de intensitate — ca un buchet de flori într-o cameră întunecată, luminat din interior.
18.În ce mod a schimbat acest proiect felul în care percepeți frumusețea în viața de zi cu zi?
M-a făcut mai atent la detalii subtile: lumina, momentele liniștite, lucrurile care altfel ar putea trece neobservate. Am învățat să văd frumusețea în ceea ce este trecător.
19.Dacă Canary Complex ar fi o lume completă, ce regulă fundamentală i-ar defini existența?
Nicio emoție nu trebuie simplificată pentru a fi înțeleasă. Totul are dreptul să existe așa cum este, chiar dacă este complex sau contradictoriu. Îmi doresc ca muzica să transmită emoția direct, chiar și fără înțelegerea limbii.
20.Pentru cititorii care descoperă Canary Complex prin acest interviu, ce mesaj doriți să transmiteți și ce ați spera să le inspire muzica dumneavoastră la prima audiție?
Nu mă aștept să fiu pe deplin înțeles. Îmi doresc mai degrabă ca ascultătorii să simtă curiozitate, ca și cum ar deschide o ușă către ceva necunoscut, dar primitor. Poate fi o experiență asemănătoare cu explorarea unor amintiri care nu le aparțin. Nu vreau să le ghidez emoțiile în mod direct, ci să le ofer spațiu pentru a descoperi propriul sens. Dacă rămân cu o emoție care persistă, consider că mi-am atins scopul.
*Sincere mulțumiri artistului Canary Complex pentru acceptarea interviului nostru.Apreciem sinceritatea și profunzimea reflecțiilor împărtășite în cadrul acestui dialog.*