„Călătoria”-カラトリア lui Noru: Între arhivă și scenă — Un dialog despre statutul său de arhivist al emoțiilor și conservarea identității Visual Kei
Dorința de a mă exprima prin artă a existat de peste 20 de ani. Până la urmă, am fost și eu membru într-o trupă Visual Kei și mi-am compus propriile piese. Totuși, pe atunci nu aveam nici tehnica, nici cunoștințele necesare pentru a da formă muzicii de unul singur, așa cum mi-aș fi dorit. Impulsul decisiv a venit acum aproximativ 10 ani, când am început să interacționez cu trupe tinere la diverse evenimente; energia și entuziasmul lor m-au stimulat și mi-au redat pofta de a crea. De altfel, în repertoriul proiectului „Călătorie” există și acum piese ale căror demo-uri datează din perioada în care activam în trupă sau chiar de mai demult.
2.Pe 8 iunie veți urca din nou pe scenă cu o trupă de cover-uri. Este această experiență live o încercare de a reconfirma, prin propriul corp, energia acelor vremuri pe care, de obicei, o studiați în arhive?
Este foarte posibil. Ascult Visual Kei de aproape 30 de ani și am fost stimulat de diversele epoci ale acestui gen, însă modul în care am exteriorizat acea energie acum trei decenii a fost limitat la experiența de atunci. Ajuns la 40 de ani, resimt acest lucru ca pe o provocare: aceea de a vedea cum pot să mă exprim și să transmit acea energie acum, prin prisma maturității mele actuale.
3.Arhiva dumneavoastră cuprinde numele multor artiști care, deși nu au cunoscut succesul comercial, au rămas fideli crezului lor artistic. Este muzica dumneavoastră un omagiu adus acestor artiști care au rămas în umbră, dar și-au păstrat viziunea intactă?
Cultura și istoria Visual Kei nu au fost clădite doar de trupele sau muzicienii care au doborât recorduri de vânzări. Există trupe și personalități care, deși au rămas cunoscute doar de un cerc restrâns de inițiați, au influențat enorm evoluția ulterioară a genului. Nu poți vorbi despre Visual Kei ignorându-le existența. Port un respect profund acestor artiști, iar muzica mea este, fără îndoială, un omagiu adus integrității lor.
4.Ca cercetător, desenați hărți pentru alții. Simțiți că propria discografie este singurul loc în care nu sunteți doar un observator, ci autorul propriei lumi?
Chiar dacă proiectul meu este unul modest, atâta timp cât creez muzică, sunt pe deplin conștient de rolul meu de artist. Nu o spun din aroganță sau din dorința de a mă supraevalua, ci ca pe o formă de respect față de toți artiștii care folosesc muzica pentru a se exprima. Totodată, deși poate suna pragmatic, faptul că muzica este pentru mine un hobby îmi oferă libertatea de a nu mă gândi la vânzări sau la ce „se caută”. În acest sens, muzica devine o extensie firească a activității mele de cercetare.
5.Titlul „Călătorie” oferă un sunet distinct unui proiect japonez. Joacă acest nume rolul unui „scut” care vă protejează esența ideilor de interpretări superficiale?
Când am început să compun, mi-am dorit un nume specific pentru această activitate. În limba română, „călătorie” are același sens cu „travel ” sau „ride” din engleză. Cum cuvântul japonez pentru „a călători/a urca în ceva” este noru — exact ca numele meu — am ales acest termen dintr-un joc de asocieri. Am optat pentru limba română deoarece, după ce am verificat cum sună acest concept în mai multe limbi, „Călătorie” mi s-a părut că are cea mai frumoasă rezonanță (râde).
6.În designul copertelor, alfabetul latin oferă o anumită rigoare vizuală. Conferă această estetică o „greutate” diferită față de titlurile scrise în kanji?
Consider că Visual Kei este, la origine, un amestec între cultura rock de import și un „condiment” specific japonez, motiv pentru care simt o anumită frumusețe în utilizarea limbilor străine. Totuși, tocmai din această cauză, simt paradoxal farmecul și în nume precum „Kuroyume” sau „Kagerou”, scrise în japoneză. Mai mult, există multe trupe Visual Kei care adoptă motive culturale din diverse regiuni (hard rock american, British rock sau estetica gotică franceză). Pentru piesele mele, care nu au un reper cultural atât de marcat, am ales latina sau rădăcinile latine tocmai pentru a păstra imaginea într-o zonă universală, care nu e legată de un anumit teritoriu.
7.Pentru publicul japonez, „Călătorie” este un cuvânt exotic și misterios. Ați ales acest nume pentru farmecul său de „enigmă” vizuală și auditivă?
Într-adevăr, prin faptul că nu evocă o imagine imediată sau predefinită în mintea ascultătorului japonez, cuvântul capătă o aură misterioasă. Dacă publicul îl percepe astfel, înseamnă că am ales bine numele proiectului (râde).
8.Conceptul românesc de „Călătorie” exprimă mai bine nuanțele viziunii dumneavoastre artistice decât cuvântul japonez „tabi”?
Sincer să fiu, așa cum am menționat, alegerea a pornit de la jocul fonetic cu numele meu, Noru. Nu m-am gândit la profunzimi semantice atunci. Totuși, având în vedere că în Visual Kei viața este adesea comparată cu o călătorie, când am descoperit că termenul românesc poartă și nuanța de „journey” (itinerar inițiatic), am zâmbit cu satisfacție.
9.De la „Whitely” până la „Rubia argyi”, florile par a fi alfabetul prin care vă transmiteți emoțiile profunde. Este proiectul „quattour flores” din 2025 o încercare de a folosi acest simbolism vegetal pentru a salva amintirile de sub amenințarea uitării?
Totul a început cu prima mea piesă lansată solo, „Kohaku no Hana” (Floarea de chihlimbar); de acolo, am vrut să păstrez o unitate tematică folosind nume de flori. Această estetică a unității mi-a fost inoculată de mari trupe precum Laputa, ROUAGE, LUNA SEA sau L’Arc〜en〜Ciel, care respectau reguli stricte în titlurile albumelor lor. Consider că lucrările consecutive trebuie să urmeze o anumită logică. „quattour flores” a apărut din dorința de a oferi o formă fizică (CD) unor piese care au existat doar digital și care riscau să dispară după ce au fost retrase de pe platformele de streaming.
10.Comparând versiunile „Althea rosea” din 2021 și 2025, cum s-a schimbat perspectiva dumneavoastră ca artist?
Scopul principal a fost, așa cum am spus, să ofer un suport fizic acelor piese, așa că am profitat de ocazie pentru a le remasteriza. Deși m-am gândit să reînregistrez vocea, mi-am dat seama că acele înregistrări originale capturau emoții unice, care puteau fi surprinse doar în acel moment specific.
11.Muzica dumneavoastră oscilează între o melancolie fragilă și o prezență sonoră impunătoare. În care dintre aceste stări vă regăsiți cel mai profund?
Fiecare caută ceva diferit în Visual Kei, însă eu am fost mereu atras de melodiile delicate și frumoase. Dacă reușesc să transmit această sensibilitate, sunt mulțumit. Deși forța sonoră este importantă, prioritatea mea rămâne delicatețea. E destul de ironic, având în vedere că viața mea cotidiană este departe de a fi „fragilă” (râde).
Aceasta a fost o schimbare fundamentală; paternitatea mi-a schimbat complet viziunea asupra vieții. Dacă înainte eram centrul propriei lumi, acum am predat ștafeta. Ei sunt protagoniștii, iar eu sunt suportul lor. De fapt, două dintre piesele de pe „quattour flores” sunt scrise despre copiii mei și sunt încărcate de o iubire necondiționată. E puțin stânjenitor să o recunosc, dar acesta este adevărul.
13.Într-o viață de familie plină de activitate, cum reușiți să mențineți starea necesară pentru a crea piese introspective precum „silent[a]prayer”?
Cred că nucleul unei persoane rămâne neschimbat, indiferent de cât de mult se mărește familia. Din fire, nu sunt o persoană exuberantă, așa că latura mea introspectivă mă va însoți probabil până la sfârșit. Această structură interioară este cea care mă face să rezonez atât de mult cu Visual Kei. Totuși, în fața copiilor, încerc să nu scot această latură la iveală; îmi doresc ca ei să aibă parte de un viitor cât mai luminos.
14.Există o delimitare clară între „Noru - cercetătorul” și „Noru - artistul”?
Eu personal nu simt o barieră rigidă. Totuși, experiența de a compune mi-a sporit enorm respectul față de muzicieni. Să creezi muzică în mod constant sau să faci din asta o carieră este mult mai greu decât viața într-un cadru social convențional. Această perspectivă dublă îmi permite acum să analizez cultura Visual Kei cu o mai mare profunzime, având atât ochiul cercetătorului, cât și pe cel al creatorului.
15.În „WoRLD's eND” explorați gândurile unui android. Simțiți vreo contradicție între a fi un observator analitic și un creator care nu se poate opri din a simți?
Nu simt o contradicție. În prezent, cercetarea și analiza îmi aduc o satisfacție mai mare decât creația propriu-zisă, așa că acolo îmi concentrez energia. Totuși, nu exclud posibilitatea ca impulsul de a face muzică să revină, iar atunci îi voi acorda prioritate.
16.Visual Kei se bazează pe estetică și teatralitate. Credeți că prezența fizică pe scenă poate transmite nuanțe pe care versurile nu le pot surprinde complet?
Sunt convins de asta. Concertele Visual Kei trebuie să exprime universul muzical într-un mod îndrăzneț. Nu este vorba doar despre o trupă, ci despre un spectacol care împrumută elemente din teatru, circ sau chiar performance. Artistul își folosește corpul pentru a transmite nuanțe subtile, iar trupele care stăpânesc acest limbaj scenic sunt cele care reușesc cu adevărat să evolueze.
17.Eleganța constă în echilibrul dintre ceea ce arăți și ceea ce ascunzi. Cât din viața de zi cu zi se regăsește în opera dumneavoastră?
Încerc să mențin rolurile separate. Persoana care se dedică Visual Kei-ului este diferită de cea din viața cotidiană. Cred că mulți fani și muzicieni simt la fel: în viața de zi cu zi suntem oameni obișnuiți, dar la un concert ne eliberăm instinctele. În Visual Kei, acest „comutator” on/off face experiența mult mai intensă.
Este o întrebare superbă. Până acum nu m-am gândit să fac o ierarhie, dar realizând o introspecție, observ că există multe piese unde prefer să mă pierd în ecoul de după final. Această atmosferă post-sunet este unul dintre farmecele genului, deși impulsul momentului este și el vital.
19.Proiectul „Călătorie” pare o pauză în curgerea timpului. Este muzica dumneavoastră o încercare de a păstra momente specifice într-o formă care nu se va degrada?
Poate sună puțin prea grandios (râde), dar când am lansat piese timp de 12 luni consecutive, explorând 12 subgenuri diferite de Visual Kei, am vrut să dau formă impactului pe care l-am primit de la acele stiluri. Într-o cultură atât de fluidă, am simțit nevoia să „îngheț” acele influențe.
20.Simțiți satisfacție știind că proiectul dumneavoastră rămâne o experiență rară, destinată doar celor care vor să se apropie cu adevărat de el?
Desigur. Prețuiesc mult legătura cu acei oameni care aleg să descifreze acest univers alături de mine pe platforme precum X. Deși demersul meu este unul de nișă, sunt recunoscător celor care au răbdare să mă însoțească în această explorare a culturii Visual Kei.
21.Doriți ca această lucrare să fie „concluzia” cercetărilor dumneavoastră sau „începutul” unui nou drum ca artist?
E greu de spus. Acum pun preț pe analiză mai mult decât pe creație, deci poate fi considerată o „concluzie”. Dar sunt sigur că va veni un moment când voi dori să fac din nou muzică, așa că sper să mă așteptați până atunci, fără a avea însă așteptări prea mari (râde).
*Sincere mulțumiri lui Noru-san pentru generozitatea de a ne împărtăși viziunea sa și pentru modul remarcabil în care reușește să onoreze estetica Visual Kei din postura de arhivist al emoțiilor.*