Lacroix Despheres – Sho-san despre muzică, emoție și poarta deschisă către Dernier Paradis Act III
1. Bună ziua, Sho-san! Vă mulțumim că ne-ați oferit din nou ocazia să vă
intervievăm. Au trecut câțiva ani de la primul nostru interviu, iar
Lacroix Despheres
a evoluat enorm, atât muzical, cât și conceptual. Privind înapoi, de ce ați
ales să dezvăluiți
Dernier Paradis Act III
treptat – prin fragmente precum
Faint Engram,
Ad Astra
și
Ecclesia
– în loc să lansați întregul album deodată?
Vă mulțumesc pentru invitație.
Recent, am început să distribui fragmente ale Actului III din ''Dernier Paradis '' pentru că procesul de creație este unul îndelungat și am vrut să împărtășesc și cu susținătorii noștri frânturi ale pieselor nefinalizate încă.
Intenția mea a fost să le dau sentimentul că în mod indirect iau parte la crearea melodiilor și că “e ceva real ”ceea ce se pregătește.
Nu a fost neapărat o modalitate de a îmi promova compozițiile muzicale. Ci mai degrabă, un mesaj prin care să le transmit oamenilor că suntem pe cale să lansăm Actul III.
2."Faint Engram" pare să evoce amintiri din copilărie. Cât de important este rolul acelor amintiri si al fragilității emoționale in procesul de creație al "Dernier Paradis Act III"?
În Actul III, amintirile pierdute joacă un rol esențial în poveste.
"Melodia uitată" a reprezentat întotdeauna piesa de rezistență pentru ''Dernier Paradis'',de această dată propunându-și să aibă un efect mult mai puternic asupra ascultătorilor.
Cântecele se leagă direct de amintiri,firul narativ pornind chiar de acolo, de la acele amintiri. "Faint Engram "este o melodie-cheie care readuce în prim-plan scene ale copilăriei, creându-se astfel o atmosferă senină,ușor fragilă.
Fragilitatea conturează esența emoțională a Actului III.
3. Ați menționat că varianta actuală a piesei ''Faint Engram'' nu este una finală. Ce aduce din punct de vedere artistic această versiune nefinisată, pe care o variantă complet produsă uneori nu o poate reda?
Ah, ce întrebare neașteptată! A pornit de la o mică observație legată de una dintre înregistrările recente,nu?
Ce voiam să subliniez e că muzica provine dintr-un mix de studio autentic, încă în lucru, dar de calitate înaltă. Am surprins astfel atmosfera și prezența piesei în mod direct, ca un mic instantaneu al momentului. Majoritatea fragmentelor scurte recente au fost prezentate în acest fel.
Mixurile finale nu sunt gata încă. Dacă aș prezenta totul în formă perfectă de la început, s-ar pierde farmecul și naturalețea momentului. De aceea aleg să păstrez intenționat o oarecare distanță—lăsând muzica să se simtă, fără a dezvălui totul dintr-o dată.
4.''Ad Astra'' pare începutul unei noi etape în povestea dumneavoastră. Ce simbolizează ''Ad Astra'' în universul narativ al ''Dernier Paradis''?
"Ad Astra" marchează o etapă esențială în procesul de creație muzicală. În această piesă, percepția și experiența protagonistului suferă o transformare profundă, iar impactul emoțional se resimte atât înainte, cât și după audiție. Este important de menționat că o explicație bazată doar pe un fragment ar diminua forța și amploarea completă a lucrării. Intenția mea este ca publicul să o asculte integral și să perceapă schimbarea prin muzică însăși.
De aici înainte, parcursul lucrării se conturează diferit. Titlul trimite către speranță, dar integrează și o senzație de distanță, singurătate și decizia fermă de a merge mai departe în lipsa certitudinilor.
5.Ați invitat fanii să aleagă între o altă avanpremieră a piesei ''Ad Astra'' sau un alt fragment muzical. Cât de importantă este participarea publicului în deciziile pe care le luați vis-a-vis de procesul de creație ?
Participarea publicului contează pentru că piesele noastre, ale formației Lacroix Despheres, nu prind viață doar în gândurile mele. Ele se conturează cu adevărat atunci când imaginația altora le întâlnește. Chiar și un gest simplu, precum a întreba fanii ce ar dori să descopere mai întâi, devine un mic ritual — alegerea primului punct de intrare în universul piesei. Modul în care pătrunzi în acest spațiu influențează întreaga hartă emoțională pe care o construiești, dând fiecărui moment o semnificație aparte.
Vă mulțumesc pentru invitație.
Recent, am început să distribui fragmente ale Actului III din ''Dernier Paradis '' pentru că procesul de creație este unul îndelungat și am vrut să împărtășesc și cu susținătorii noștri frânturi ale pieselor nefinalizate încă.
Intenția mea a fost să le dau sentimentul că în mod indirect iau parte la crearea melodiilor și că “e ceva real ”ceea ce se pregătește.
Nu a fost neapărat o modalitate de a îmi promova compozițiile muzicale. Ci mai degrabă, un mesaj prin care să le transmit oamenilor că suntem pe cale să lansăm Actul III.
2."Faint Engram" pare să evoce amintiri din copilărie. Cât de important este rolul acelor amintiri si al fragilității emoționale in procesul de creație al "Dernier Paradis Act III"?
În Actul III, amintirile pierdute joacă un rol esențial în poveste.
"Melodia uitată" a reprezentat întotdeauna piesa de rezistență pentru ''Dernier Paradis'',de această dată propunându-și să aibă un efect mult mai puternic asupra ascultătorilor.
Cântecele se leagă direct de amintiri,firul narativ pornind chiar de acolo, de la acele amintiri. "Faint Engram "este o melodie-cheie care readuce în prim-plan scene ale copilăriei, creându-se astfel o atmosferă senină,ușor fragilă.
Fragilitatea conturează esența emoțională a Actului III.
3. Ați menționat că varianta actuală a piesei ''Faint Engram'' nu este una finală. Ce aduce din punct de vedere artistic această versiune nefinisată, pe care o variantă complet produsă uneori nu o poate reda?
Ah, ce întrebare neașteptată! A pornit de la o mică observație legată de una dintre înregistrările recente,nu?
Ce voiam să subliniez e că muzica provine dintr-un mix de studio autentic, încă în lucru, dar de calitate înaltă. Am surprins astfel atmosfera și prezența piesei în mod direct, ca un mic instantaneu al momentului. Majoritatea fragmentelor scurte recente au fost prezentate în acest fel.
Mixurile finale nu sunt gata încă. Dacă aș prezenta totul în formă perfectă de la început, s-ar pierde farmecul și naturalețea momentului. De aceea aleg să păstrez intenționat o oarecare distanță—lăsând muzica să se simtă, fără a dezvălui totul dintr-o dată.
4.''Ad Astra'' pare începutul unei noi etape în povestea dumneavoastră. Ce simbolizează ''Ad Astra'' în universul narativ al ''Dernier Paradis''?
"Ad Astra" marchează o etapă esențială în procesul de creație muzicală. În această piesă, percepția și experiența protagonistului suferă o transformare profundă, iar impactul emoțional se resimte atât înainte, cât și după audiție. Este important de menționat că o explicație bazată doar pe un fragment ar diminua forța și amploarea completă a lucrării. Intenția mea este ca publicul să o asculte integral și să perceapă schimbarea prin muzică însăși.
De aici înainte, parcursul lucrării se conturează diferit. Titlul trimite către speranță, dar integrează și o senzație de distanță, singurătate și decizia fermă de a merge mai departe în lipsa certitudinilor.
5.Ați invitat fanii să aleagă între o altă avanpremieră a piesei ''Ad Astra'' sau un alt fragment muzical. Cât de importantă este participarea publicului în deciziile pe care le luați vis-a-vis de procesul de creație ?
Participarea publicului contează pentru că piesele noastre, ale formației Lacroix Despheres, nu prind viață doar în gândurile mele. Ele se conturează cu adevărat atunci când imaginația altora le întâlnește. Chiar și un gest simplu, precum a întreba fanii ce ar dori să descopere mai întâi, devine un mic ritual — alegerea primului punct de intrare în universul piesei. Modul în care pătrunzi în acest spațiu influențează întreaga hartă emoțională pe care o construiești, dând fiecărui moment o semnificație aparte.
6.Ați descris ''Ecclesia'' prin sintagma ''doar un fragment… poarta e
deschisa''. Ce fel de poartă este aceasta – spirituală, narativă sau
emoțională – și unde conduce ascultătorul?
"Ecclesia" funcționează ca o poartă simbolică către poveste, dar este și, în mod literal, biserica — scena se desfășoară la biserica de pe deal din Actul III. Nu este un spațiu sacru neatins; timpul și tăcerea și-au lăsat urmele, iar rugăciunile care au răsunat de-a lungul vremii poartă încă amprenta oamenilor care au revenit pentru ajutor. În acel loc, ecoul rugăciunii se împletește cu frământările omenești. Când spun ''ușa este deschisă'', mă refer la acel moment subtil în care pășești în interior și simți că rugăciunea nu mai oferă doar alinare, ci începe să includă și conflict, și tentație.
Vreau ca ascultătorii să trăiască senzația că pătrundem într-un teritoriu ce nu poate fi descris în cuvinte.
"Ecclesia" funcționează ca o poartă simbolică către poveste, dar este și, în mod literal, biserica — scena se desfășoară la biserica de pe deal din Actul III. Nu este un spațiu sacru neatins; timpul și tăcerea și-au lăsat urmele, iar rugăciunile care au răsunat de-a lungul vremii poartă încă amprenta oamenilor care au revenit pentru ajutor. În acel loc, ecoul rugăciunii se împletește cu frământările omenești. Când spun ''ușa este deschisă'', mă refer la acel moment subtil în care pășești în interior și simți că rugăciunea nu mai oferă doar alinare, ci începe să includă și conflict, și tentație.
Vreau ca ascultătorii să trăiască senzația că pătrundem într-un teritoriu ce nu poate fi descris în cuvinte.
7.Clopote, catedrale, camere subterane, cărți vechi, ceară, rugăciune și
ispită,aceste motive sunt descrise foarte des în versurile dumneavoastră.
Cum le transpuneți prin intermediul muzicii?
În procesul de a reda atmosfera misterioasă și gravă a epocilor gotice și medievale prin muzică, orchestrarea se conturează ca o arhitectură sonoră.Clopotele nu funcționează ca simple accente sonore — ele evocă timpul, judecata, avertismentul și chemarea. Motivul sacru al catedralelor este redat prin reverberații ample și armonii înalte, care sugerează verticalitatea. Spațiile subterane capătă texturi compacte, registre grave și o senzație de aer închis.
Cărțile vechi și ceara transmit intimitate și discreție, de aceea folosesc timbre fragile și sunete apropiate, uscate. Rugăciunea prinde formă prin mișcări corale și o gravitație armonică puternică. Tentația se strecoară când frumusețea capătă o ușoară nuanță primejdioasă,armonia și tensiunea îmbinându-se perfect pe tot parcursul poveștii.
8.În interviul anterior, ați vorbit despre muzică sacră interzisă, acuzații false și conflictul dintre credință și ceea ce odată era numit ''plăcere interzisă''. Pe măsură ce ''Dernier Paradis'' ajunge la Actul III, povestea tinde către răscumpărare, tragedie?
Actul III nu se rezumă la opțiunea de a alege între "salvare" și "pierdere".Dacă aș dezvălui totul, oamenii nu ar mai putea să vadă povestea prin propria lor prismă.
Pot spune doar atât: Actul III are capacitatea de a transmite un mesaj profund,ce își va lăsa amprenta asupra tuturor . Există secvențe care îți induc sentimentul de salvare și secvențe care îți induc sentimentul de pierdere, sentimente care pot coexista.
9.Ați împărtășit recent cât de onorat v-ați simțit văzând albumele'' Dernier Paradis Act I & II '' listate alături de creațiile muzicale ale celor de la Malice Mizer și X Japan. Ce înseamnă această recunoaștere pentru dumneavoastră, atât personal, cât și artistic?
Să văd albumul nostru " Dernier Paradis" menționat alături de capodopere ca a formațiilor Malice Mizer și X Japan... e sincer remarcabil.
Nu e doar un simplu "am reușit!", ci un lucru enorm, având în vedere impactul și reputația acestor nume.
O simt ca o responsabilitate care mă determină să fac tot ce îmi stă în putință să ajung la nivelul acestor artiști, mă motivează să îmi continui povestea și să rămân fidel ideilor mele.
10.Lacroix Despheres a colaborat cu VGO Orchestra, cunoscută pentru activitatea lor în Final Fantasy. Cum a influențat colaborarea cu o astfel de orchestră abordarea dumneavoastră asupra rock-ului simfonic și a compozițiilor de mari dimensiuni?
Vreau să clarific faptul că nu a fost o colaborare obișnuită. Implicarea mea cu VGO Orchestra a început într-un context susținut de comunitate și, în timp, a devenit un proces care m-a format profund.Atunci am realizat că o orchestră nu funcționează doar pe baza partiturilor. Contează foarte mult cum colaborează muzicienii între ei. Cu cât orchestra e mai mare, cu atât e mai greu să rămână unită dacă nu există o direcție clară.
11.În postările dumneavoastră, vorbiți adesea deschis despre dificultățile sesiunilor de înregistrare. Care sunt cele mai mari provocări cu care vă confruntați în procesul de creație, pe care ascultătorii rareori le observă?
Multe dintre cele mai dificile provocări complet invizibile pentru ascultători sunt coordonarea, revizuirile, programările, reluările, schimbările de partituri — și, mai ales, rezistența emoțională necesară pentru a menține viu un proiect de amploare timp de ani întregi.
Piesa finală pare un moment unic, dar în realitate fiecare notă muzicală a partiturii reprezintă rezultatul a nenumărate decizii mărunte.
Constituie o adevărată provocare să îmi traspun viziunea interioară în sunete muzicale, în condiții concrete — timp, buget, realități de interpretare — păstrând esența viziunii fără a deveni rigid.
12. De-a lungul anilor, muzica voastră pare să fi câștigat mai multă amplitudine, profunzime sonoră și subtilitate emoțională.Este această evoluție rezultatul maturității artistice, experienței de viață sau progresului natural al poveștii ''Dernier Paradis''?
Acum acord mai multă atenție spațiului dintre sunete. Aceasta se datorează înțelegerii faptului că intensitatea nu ține doar de volum. De asemenea, vine din observarea atentă a comportamentului uman — cum se manifestă emoțiile și cum influențează alegerile oamenilor. Această perspectivă m-a învățat să apreciez momentele în care trebuie să mă retrag sau să tac. Actul III tratează teme foarte fragile, iar această reținere face parte din profunzimea poveștii.
13.Ați studiat compoziția muzicală clasică la Facultatea de Muzică Kunitachi. În procesul dumneavoastră de creație, mai gândiți încă în forme clasice sau faceți mai mult apel la intuiție și instinct?
Noțiunile muzicii clasice învățate în facultate încă îmi ghidează modul de a cânta și compune. Dezvoltarea motivelor muzicale, gestionarea tensiunii și eliberarea energiei, reflexele de orchestrare — toate fac parte din felul meu natural de a lucra cu muzica. Teoria nu mai e un set de reguli; e un limbaj pe care îl aplic fără să mă gândesc, lăsându-l să susțină ceea ce simt în mod intuitiv.
14.Multe dintre mesajele recente către fani par intime, aproape ca fragmente dintr-un jurnal personal. Relația cu publicul dumneavoastră a devenit mai personală pe măsură ce au trecut anii?
Când un proiect se dezvoltă pe termen lung, nu poți să comunici doar printr-un limbaj formal. Procesul poate fi uneori haotic, și asta face parte din muncă. Postările mele fragmentare sunt modul prin care mențin o conexiune sinceră și apropiată cu publicul, chiar și în perioadele lungi dintre lansări.
15.''Dernier Paradis'' a fost întotdeauna conceput ca o poveste continuă, spusă în mai multe acte. Vedeți deja ce se află dincolo de Actul III sau acest capitol reprezintă un final?
'' Dernier Paradis'' — povestea principală — este gândită să se încheie odată cu Actul III. Există deja un proiect derivat — 『鳥籠少女の華麗なる脱出劇』 (Evadarea splendidă a fetei din colivie) — și îmi pot imagina alte perspective diferite sau linii temporale alternative. Arcul principal se încheie,dar firul narativ continuă să se desfășoare.
În procesul de a reda atmosfera misterioasă și gravă a epocilor gotice și medievale prin muzică, orchestrarea se conturează ca o arhitectură sonoră.Clopotele nu funcționează ca simple accente sonore — ele evocă timpul, judecata, avertismentul și chemarea. Motivul sacru al catedralelor este redat prin reverberații ample și armonii înalte, care sugerează verticalitatea. Spațiile subterane capătă texturi compacte, registre grave și o senzație de aer închis.
Cărțile vechi și ceara transmit intimitate și discreție, de aceea folosesc timbre fragile și sunete apropiate, uscate. Rugăciunea prinde formă prin mișcări corale și o gravitație armonică puternică. Tentația se strecoară când frumusețea capătă o ușoară nuanță primejdioasă,armonia și tensiunea îmbinându-se perfect pe tot parcursul poveștii.
8.În interviul anterior, ați vorbit despre muzică sacră interzisă, acuzații false și conflictul dintre credință și ceea ce odată era numit ''plăcere interzisă''. Pe măsură ce ''Dernier Paradis'' ajunge la Actul III, povestea tinde către răscumpărare, tragedie?
Actul III nu se rezumă la opțiunea de a alege între "salvare" și "pierdere".Dacă aș dezvălui totul, oamenii nu ar mai putea să vadă povestea prin propria lor prismă.
Pot spune doar atât: Actul III are capacitatea de a transmite un mesaj profund,ce își va lăsa amprenta asupra tuturor . Există secvențe care îți induc sentimentul de salvare și secvențe care îți induc sentimentul de pierdere, sentimente care pot coexista.
9.Ați împărtășit recent cât de onorat v-ați simțit văzând albumele'' Dernier Paradis Act I & II '' listate alături de creațiile muzicale ale celor de la Malice Mizer și X Japan. Ce înseamnă această recunoaștere pentru dumneavoastră, atât personal, cât și artistic?
Să văd albumul nostru " Dernier Paradis" menționat alături de capodopere ca a formațiilor Malice Mizer și X Japan... e sincer remarcabil.
Nu e doar un simplu "am reușit!", ci un lucru enorm, având în vedere impactul și reputația acestor nume.
O simt ca o responsabilitate care mă determină să fac tot ce îmi stă în putință să ajung la nivelul acestor artiști, mă motivează să îmi continui povestea și să rămân fidel ideilor mele.
10.Lacroix Despheres a colaborat cu VGO Orchestra, cunoscută pentru activitatea lor în Final Fantasy. Cum a influențat colaborarea cu o astfel de orchestră abordarea dumneavoastră asupra rock-ului simfonic și a compozițiilor de mari dimensiuni?
Vreau să clarific faptul că nu a fost o colaborare obișnuită. Implicarea mea cu VGO Orchestra a început într-un context susținut de comunitate și, în timp, a devenit un proces care m-a format profund.Atunci am realizat că o orchestră nu funcționează doar pe baza partiturilor. Contează foarte mult cum colaborează muzicienii între ei. Cu cât orchestra e mai mare, cu atât e mai greu să rămână unită dacă nu există o direcție clară.
11.În postările dumneavoastră, vorbiți adesea deschis despre dificultățile sesiunilor de înregistrare. Care sunt cele mai mari provocări cu care vă confruntați în procesul de creație, pe care ascultătorii rareori le observă?
Multe dintre cele mai dificile provocări complet invizibile pentru ascultători sunt coordonarea, revizuirile, programările, reluările, schimbările de partituri — și, mai ales, rezistența emoțională necesară pentru a menține viu un proiect de amploare timp de ani întregi.
Piesa finală pare un moment unic, dar în realitate fiecare notă muzicală a partiturii reprezintă rezultatul a nenumărate decizii mărunte.
Constituie o adevărată provocare să îmi traspun viziunea interioară în sunete muzicale, în condiții concrete — timp, buget, realități de interpretare — păstrând esența viziunii fără a deveni rigid.
12. De-a lungul anilor, muzica voastră pare să fi câștigat mai multă amplitudine, profunzime sonoră și subtilitate emoțională.Este această evoluție rezultatul maturității artistice, experienței de viață sau progresului natural al poveștii ''Dernier Paradis''?
Acum acord mai multă atenție spațiului dintre sunete. Aceasta se datorează înțelegerii faptului că intensitatea nu ține doar de volum. De asemenea, vine din observarea atentă a comportamentului uman — cum se manifestă emoțiile și cum influențează alegerile oamenilor. Această perspectivă m-a învățat să apreciez momentele în care trebuie să mă retrag sau să tac. Actul III tratează teme foarte fragile, iar această reținere face parte din profunzimea poveștii.
13.Ați studiat compoziția muzicală clasică la Facultatea de Muzică Kunitachi. În procesul dumneavoastră de creație, mai gândiți încă în forme clasice sau faceți mai mult apel la intuiție și instinct?
Noțiunile muzicii clasice învățate în facultate încă îmi ghidează modul de a cânta și compune. Dezvoltarea motivelor muzicale, gestionarea tensiunii și eliberarea energiei, reflexele de orchestrare — toate fac parte din felul meu natural de a lucra cu muzica. Teoria nu mai e un set de reguli; e un limbaj pe care îl aplic fără să mă gândesc, lăsându-l să susțină ceea ce simt în mod intuitiv.
14.Multe dintre mesajele recente către fani par intime, aproape ca fragmente dintr-un jurnal personal. Relația cu publicul dumneavoastră a devenit mai personală pe măsură ce au trecut anii?
Când un proiect se dezvoltă pe termen lung, nu poți să comunici doar printr-un limbaj formal. Procesul poate fi uneori haotic, și asta face parte din muncă. Postările mele fragmentare sunt modul prin care mențin o conexiune sinceră și apropiată cu publicul, chiar și în perioadele lungi dintre lansări.
15.''Dernier Paradis'' a fost întotdeauna conceput ca o poveste continuă, spusă în mai multe acte. Vedeți deja ce se află dincolo de Actul III sau acest capitol reprezintă un final?
'' Dernier Paradis'' — povestea principală — este gândită să se încheie odată cu Actul III. Există deja un proiect derivat — 『鳥籠少女の華麗なる脱出劇』 (Evadarea splendidă a fetei din colivie) — și îmi pot imagina alte perspective diferite sau linii temporale alternative. Arcul principal se încheie,dar firul narativ continuă să se desfășoare.
16.Ați spus odată că,cooperarea și abilitățile personale sunt cheia
succesului. Cum reușiți să vă mențineți propria viziune artistică lucrând cu
atât de mulți colaboratori?
Când lucrez cu mulți colaboratori, nu mă concentrez atât pe controlul fiecărui detaliu, ci mai degrabă pe claritatea emoțională a proiectului. Dacă toți înțeleg de ce există o scenă și ce emoție trebuie să transmită publicului, detaliile se pot dezvolta firesc, prin abilitățile fiecăruia. Dar dacă pierdem acest centru emoțional, întreaga structură se prăbușește rapid.
Colaborarea și talentul fiecăruia merg mână în mână, iar rolul meu e să le armonizez.
17.Visual kei este adesea asociat cu un impact vizual puternic. Cum echilibrați frumusețea vizuală cu profunzimea narativă și complexitatea muzicală pe scenă?
În Visual Kei, vizualul are un impact foarte puternic, dar nu e suficient. Pe scenă, lucrurile devin un tot unitar: impactul vizual inițial, povestea pe care vrem să o transmitem și detaliile mai complexe ale muzicii. Când toate acestea se armonizează, experiența unui concert muzical devine mult mai captivantă.
18.Fiind o trupă independentă care creează proiecte muzicale de mari dimensiuni,care a fost cel mai mare sacrificiu necesar pentru a continua Lacroix Despheres?
Când lucrez cu mulți colaboratori, nu mă concentrez atât pe controlul fiecărui detaliu, ci mai degrabă pe claritatea emoțională a proiectului. Dacă toți înțeleg de ce există o scenă și ce emoție trebuie să transmită publicului, detaliile se pot dezvolta firesc, prin abilitățile fiecăruia. Dar dacă pierdem acest centru emoțional, întreaga structură se prăbușește rapid.
Colaborarea și talentul fiecăruia merg mână în mână, iar rolul meu e să le armonizez.
17.Visual kei este adesea asociat cu un impact vizual puternic. Cum echilibrați frumusețea vizuală cu profunzimea narativă și complexitatea muzicală pe scenă?
În Visual Kei, vizualul are un impact foarte puternic, dar nu e suficient. Pe scenă, lucrurile devin un tot unitar: impactul vizual inițial, povestea pe care vrem să o transmitem și detaliile mai complexe ale muzicii. Când toate acestea se armonizează, experiența unui concert muzical devine mult mai captivantă.
18.Fiind o trupă independentă care creează proiecte muzicale de mari dimensiuni,care a fost cel mai mare sacrificiu necesar pentru a continua Lacroix Despheres?
Cel mai mare sacrificiu a fost timpul. Sigur, există soluții mai simple și mai
rapide, care aduc rezultate imediate, dar a fi o trupă independentă înseamnă
să-ți dezvolți o viziune pe termen lung și, pentru a reuși ceea ce ți-ai
propus, trebuie să te înarmezi cu răbdare. Nu e întotdeauna plăcut — poate fi
obositor, sincer.
Pentru mine, a renunța ar însemna să nu mai creez muzică.
19.Gândindu-vă la momentul în care Lacroix Despheres nu avea încă un nume și a cântat prima piesă la Kunitachi Art Festival,ce mesaj i-ați trasmite propriei dumneavoastră persoane de atunci?
Dacă aș putea să adresez un mesaj propriei mele persoane de atunci, i-aș spune să nu se grăbească și să continue să-și transforme visele în realitate, în ritmul său propriu, și că a-i fi teamă nu înseamnă că e slab. Muzica va ajunge la cine trebuie.
20.Ce ați dori să le spuneți celor care descoperă Lacroix Despheres pentru prima dată prin Dernier Paradis Act III?
Dacă ascultați Actul III pentru prima dată, lăsați muzica să vă vorbească. Când ultimele note ajung la voi și vă dau curaj, putere sau emoție, înseamnă că muzica noastră a reușit să vă pătrundă în suflet.
Pentru mine, a renunța ar însemna să nu mai creez muzică.
19.Gândindu-vă la momentul în care Lacroix Despheres nu avea încă un nume și a cântat prima piesă la Kunitachi Art Festival,ce mesaj i-ați trasmite propriei dumneavoastră persoane de atunci?
Dacă aș putea să adresez un mesaj propriei mele persoane de atunci, i-aș spune să nu se grăbească și să continue să-și transforme visele în realitate, în ritmul său propriu, și că a-i fi teamă nu înseamnă că e slab. Muzica va ajunge la cine trebuie.
20.Ce ați dori să le spuneți celor care descoperă Lacroix Despheres pentru prima dată prin Dernier Paradis Act III?
Dacă ascultați Actul III pentru prima dată, lăsați muzica să vă vorbească. Când ultimele note ajung la voi și vă dau curaj, putere sau emoție, înseamnă că muzica noastră a reușit să vă pătrundă în suflet.
* Îi mulțumim lui Sho san,vocalistul formației Visual Kei Lacroix Despheres
pentru disponibilitatea și implicarea sa în cadrul interviului*