高橋豪: Dincolo de scenă- Filozofia și pasiunea pentru muzică
1. Pentru cititorii care vă descoperă pentru prima dată, vă puteți prezenta și ne puteți spune puțin despre parcursul dumneavoastră ca vocalist?
Îmi face plăcere să vă cunosc, dragi cititori. Numele meu este Go Takahashi, sunt din Japonia. Cânt de când eram copil, iar la vârsta de aproximativ 14 ani am început să mă dedic serios muzicii. Sufăr de boala Parkinson, o afecțiune incurabilă. A existat o perioadă în care nu am mai putut cânta și am fost nevoit să folosesc un scaun cu rotile, dar astăzi reușesc încă să cânt cu toată forța mea.
2. Ați făcut parte din mai multe trupe de-a lungul carierei. Ne puteți povesti despre experiențele timpurii sau artiștii care v-au modelat pasiunea pentru muzică?
Bazele pasiunii mele pentru muzică au fost puse în copilărie și adolescență. Când eram mic, mama a renunțat să mă crească. La 16 ani, tatăl meu a murit de cancer, iar atunci am devenit independent. M-am îndrăgostit de cântat pentru că nu aveam altă cale de a-mi exprima tristețea, furia și anxietatea. Poate sună trist, dar aceste experiențe mi-au dat puterea de a cânta pentru oamenii care caută speranță. Pe atunci, MTV era foarte popular — îi ascultam pe Limp Bizkit și pe L’Arc~en~Ciel.
3. Cum ați început colaborarea cu Sin pentru piesa Abyss și cum a decurs procesul creativ?
Pentru mine, Sin este ca un frate mai mare, o parte din familie. Inițial, proiectul nostru a început cu piesa Skin. Abyss a luat naștere atunci când Sin a compus o frază de chitară care m-a inspirat imediat. Am adăugat o a doua chitară, violoncel și alte elemente, iar rezultatul a fost emoționant. Pentru intro și outro am mers în pădure și am înregistrat sunetul plantelor. Am scris versurile în japoneză, pentru că am vrut ca lumea întreagă să audă frumusețea limbii japoneze.
Fiecare proiect este diferit. Uneori eu cânt primul, iar Sin compune ulterior linia de chitară. Alteori el vine cu fraza de chitară, iar eu creez melodia și îi propun modificări.
5. După colaborările cu diferite trupe, cum v-ați descrie identitatea muzicală personală?
Prin piesele mele, pot ajunge la sufletul oamenilor. Simt durerea, bucuria și tristețea lor. Dacă cineva este trist, încerc să-i alin durerea; dacă cineva e fericit, mă bucur alături de el. A fi aproape de oameni și a reda emoțiile lor prin cântec definește identitatea mea artistică.
6. Care sunt cele mai mari provocări în colaborările cu alți muzicieni?
Cea mai mare provocare este să ne respectăm reciproc — ca artiști, dar mai ales ca oameni. Suntem oameni înainte de a fi muzicieni. Umanitatea este esențială pentru a menține o viziune artistică autentică.
7. Ați menționat că apreciați artiștii „old-school”. Cine v-a inspirat cel mai mult?
Mulți artiști legendari m-au inspirat: Ozzy Osbourne, James Brown, Yutaka Ozaki și Tsuyoshi Nagabuchi. Sufletele lor transmit o forță vitală extraordinară, iar eu încerc să aduc acea energie în prezent.
8. Cum vedeți industria muzicală actuală și ce schimbări ați propune?
Astăzi, muzica este foarte accesibilă pe platforme precum YouTube, ceea ce e convenabil, dar și problematic. Oamenii pot asculta doar fragmentele care le plac, iar profunzimea se pierde. Eu aleg să ofer mai întâi obiecte artistice – genți, accesorii, poezii – iar muzica să vină la final, pentru a recrea emoția autentică a descoperirii unui album nou.
Boala prin care trec m-a împins să creez lucruri noi. Realizez genți speciale pentru mamele copiilor cu dizabilități, scriu poezii pe cărți poștale și creez accesorii purtabile. Prin aceste proiecte și prin muzică, vreau să inspir oamenii și să transmit emoții reale.
10. Cum a evoluat muzica dumneavoastră de-a lungul anilor?
Am evoluat pas cu pas. Punctul de cotitură a fost declanșarea bolii Parkinson. A fost o perioadă grea, dar de atunci am crescut enorm ca om și ca artist.
11. Există un moment deosebit de memorabil pentru dumneavoastră?
Mai mult decât ca artist, ca om sunt impresionat de micile gesturi de bunătate — un bătrân care ajută o femeie însărcinată, un copil care oferă ajutor. Aceste lucruri îmi redau speranța. În schimb, mă întristează când văd oameni care îi disprețuiesc pe străini. Ca artist, vreau să spun adevărul și să arăt realitatea așa cum este.
12. Multe cântece J-rock explorează emoții complexe. Ce teme se regăsesc în versurile dumneavoastră?
Depinde de moment, dar indiferent de temă, la finalul versurilor mele există mereu speranță. Nu vreau ca nimeni să renunțe sau să-și piardă încrederea.
13. Ce sfat le-ați da tinerilor muzicieni?
Să nu se lase influențați de casele de discuri și să rămână fideli propriei voci. Să nu uite niciodată motivul pentru care au început să facă muzică.
14. Aveți proiecte viitoare care vă entuziasmează?
Mi-ar plăcea să creez, alături de Sin, ceva acustic. Discutăm despre fuziuni între jazz, metal și rap, fără limite de gen.
15. Cum reușiți să echilibrați tradiția rock-ului clasic cu experimentarea modernă?
Stilul clasic presupune înregistrarea simultană a tuturor instrumentelor. Pentru a experimenta, folosesc acorduri progresive de chitară acustică și tratez chitara ca pe un instrument de percuție. Învăț mereu observând artiști diferiți.
16. În încheiere, ce mesaj doriți să transmiteți cititorilor noștri?
Lupt cu o boală incurabilă, dar nu renunț. Sper ca nici voi să nu renunțați, oricât de greu ar fi. Voi lupta până la capăt, așa că vă rog și pe voi să înfruntați viața până la sfârșit. Cânt pentru voi toți. Cânt pentru a crea speranță
*Sincere mulțumiri artiștilor Takahashi Go și Sin pentru că ne-au împărtășit muzica și poveștile lor și au făcut posibil interviul !*